Friday , April 26 2024

VIDEO: Gestul insultator facut de sotia premierului Netanyahu la sosirea in Ucraina. Cum o apara pe Sara sotul ei

Sara Netanyahu, soţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, a aruncat bucăţica de pâine din colacul cu care au fost întâmpinaţi ea şi soţul ei la sosirea pe aeroportul din Kiev, chiar în faţa celor care au primit cuplul israelian, informează Agerpres, citând publicaţia Ukrainska Pravda.

Soţii Netanyahu au început luni o vizită de o zi în Ucraina, sosind încă de duminică seara la Kiev. Ei au fost întâmpinaţi, conform obiceiului, cu pâine şi sare. Premierul israelian a gustat o bucăţică din colac şi i-a întins o feliuţă şi soţiei sale, care însă – în văzul tuturor – a aruncat pâinea.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu i-a luat apărarea soției sale, după ce aceasta a insultat tradiția primirii cu pâine și sare, când a ajuns pe aeroportul din Kiev.
Comentând gestul soției sale de a arunca pâinea, premierul israelian a susținut: „Doamna Netanyahu nu a intenționat niciodată să arate lipsă de respect față de Ucraina. E un nonsens”.
Benjamin Netanyahu a ținut să precizeze că soția lui, Sara, chiar a purtat haine în culorile steagului ucrainean, tocmai din respect pentru țara gazdă, notează RT.

„Mă îndoiesc că această vizită istorică ar fi ajuns în atenția media la fel de mult dacă nu ar fi fost incidentul cu pâinea”, a mai comentat premierul Israelului.

Unii ucraineni au cerut ca numele Sarei Netanyahu să fie trecut în infama listă Myrotvorets a „inamicilor statului”, ce trebuie pedepsiți de naționaliștii „patrioți”.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …