Friday , April 26 2024

Vicepreşedinţii CJ Iaşi, cercetaţi într-un dosar penal

Cei doi vicepreşedinţi ai CJ Iaşi, Victor Chirilă şi Constantin Adăscăliţei, au fost audiaţi, joi, la DNA. După audieri, cei doi vicepreşedinţi au declarat că au fost informaţi de procurorii anticorupţie că pe numele lor există un dosar penal, dar că nu li s-a spus despre ce acuzaţii ar fi vorba.
Vicepreşedintele CJ Constantin Adăscăliţei a declarat, la şeirea de la DNA, că a aflat că există un dosar penal pe numele său şi al celuilalt vicepreşedinte al CJ, Victor Chirilă, şi că vor fi citaţi ulterior pentru a le fi aduse la cunoştinţă acuzaţiile.
“A fost o discuţie amiabilă, dar nu ne-au spus dacă e vorba de o plângere sau de o sesizare depusă la adresa noastră. Nu intrăm în panică şi avem încrede că instituţiile statului îşi fac treaba şi vor afla adevărul”, a declarat vicepreşedintele CJ Constantin Adăscăliţei, citat de MEDIAFAX.
La rândul său, Marius Striblea, avocatul celor doi vicepreşedinţi ai CJ, a precizat că a solicitat un document privind legalitatea interceptărilor, dar şi în ceea ce priveşte eventuala sesizare existentă la DNA, adăugând că procurorii anticorupţie nu le-au dat vreun act oficial.
Totodată, avocatul a afirmat că procurorii anticorupţie le-au spus că se află în faza premergătorare a cercetării şi că din acest motiv nu au dat un răspuns concret în privinţa obiectului dosarului penal.
Reamintim că vicepreşedintele Consiliului Judeţean Iaşi Victor Chirilă a descoperit, miercuri, două sisteme de monitorizare, unul în biroul său, şi altul în biroul celuilalt vicepresedinte al Consiliului Judeţean, Constantin Adăscăliţei. Ulterior, DNA a recunoscut că echipamentul de interceptare îi aparţinea şi că există o autorizaţie emisă în acest sens.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …