Thursday , May 2 2024

Vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 a fost autorizat în UE pentru copiii între 5 și 11 ani

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat joi vaccinul anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru copiii din grupa de vârstă 5-11 ani, informează agenţiile de presă internaţionale. În urma deciziei de joi, vaccinul Pfizer-BioNTech a devenit primul ser anti-COVID-19 care a fost autorizat în Uniunea Europeană pentru această grupă de vârstă.

Conform G4Media, experţii dintr-un comitet din cadrul EMA „au recomandat aprobarea extinderii de utilizare a vaccinului anti-COVID-19 Comirnaty pentru a include şi copiii între cinci şi 11 ani”, a precizat agenţia europeană într-un comunicat, citat de AFP.

Experţii europeni au petrecut aproximativ două luni analizând datele medicale privind riscurile şi eficienţa vaccinului Pfizer pentru grupa de vârstă 5-11 ani, înainte de a acorda această aprobare oficială, conform DPA.

Comisia Europeană urmează să aprobe la rândul ei în mod oficial decizia anunţată joi de EMA, însă această procedură este considerată o formalitate.

În Uniunea Europeană, vaccinul Pfizer-BioNTech era autorizat până acum doar pentru persoanele cu vârste de peste 12 ani. Serul a fost deja autorizat pentru copiii cu vârste mai mari de cinci ani în Israel şi în Statele Unite.

Vezi si

„Oscarul de la Washington”. Klaus Iohannis, premiat de Atlantic Council ”pentru rolul său în leadershipul transatlantic și european”

Președintele Klaus Iohannis va fi printre laureații prestigioaselor premii anuale ale organizației Atlantic Council, considerate …