Friday , April 26 2024

USR anunță oficial că votează joi Guvernul Cîțu la vedere

Uniunea Salvați România a decis că votează, joi, învestirea cabinetului Cîțu, se arată într-un comunicat de presă. „Votul va fi la vedere și are ca justificare nevoia de a pune la dispoziția guvernului toate atribuțiile necesare pentru gestionarea crizei provocată de noul coronavirus”.

Până la această oră și PMP, ALDE și Pro România au anunțat că vor vota guvernul Cîțu.

„Uniunea Salvați România face apel la toți deputații și senatorii să fie prezenți azi în plenul Parlamentului și să voteze pentru instalarea unui guvern cu puteri depline. Suntem la începutul unei crize de sănătate publică și este esențial ca ea să nu fie dublată și de o criză politică inutilă și păguboasă”, se mai arată în comunicatul USR.

Partidul condus de Dan Barna nu mai susține varianta alegerilor anticipate pentru că „riscă să submineze încrederea cetățenilor.

„Absența unui guvern, și chiar a unui Parlament cu puteri depline, dacă scenariul provocării anticipatelor rămâne activ, riscă să submineze această încredere, iar efectele nu pot fi calculate în acest moment. Astăzi, în plenul Parlamentului, clasa politică poate face diferența dintre responsabilitate și iresponsabilitate. Vrem să credem că deputații și senatorii României știu ce e important pentru oamenii care i-au trimis acolo”, se precizează în comunicat.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu a anunțat miercuri seara, că parlamentarii social democrați nu vor vota guvernul Cîțu.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …