Sunday , April 28 2024

UDMR vrea, ca amendament la revizuirea Constituţiei, eliminarea caracterului naţional al statului

UDMR a propus, printr-un amendament la proiectul de revizuire a Constituţiei ce se află în dezbatere la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, eliminarea caracterului naţional al statului român.
Potrivit amendamentului formulat de grupul UDMR din Cameră la proiectul de revizuire a Constituţiei , “România este stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil”, propunere care elimină, practic, din actualul articol din Legea Fundamentală termenul de “naţional”, informează NewsIn.
Propunerea UDMR vine însă în contradiţie cu articolul 152 din Legea Fundamentală care prevede că “dispoziţiile prezentei Constituţii privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii”.
În acest context, preşedintele Comisiei Juridice, Daniel Buda, a declarat presei că dezbaterea de miercuri care ar fi trebuit să aibă loc pe revizuirea Constituţiei a fost amânată pentru că o serie de amendamente, precum cel al UDMR, necesită puncte de vedere de la Guvern şi Consiliul Legislativ.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …

One comment

  1. Si noi vrem ELIMINAREA caracterului NATIONALIST al UDMR ! Sau mai bine, eliminarea UDMR cu totul ! Nu din considerente nationaliste, ci din considerente de bun-simt, TOTAL absente la cei din UDMR. IGEN !@