Saturday , April 27 2024

Ucraina: Rusia este pregătită să lanseze o INTERVENŢIE în estul şi sudul ţării

Russian military at Ukrainian base in Crimea

Şeful misiunii Ucrainei la ONU, la Geneva, Iuri Klimenko a declarat pentru presă că există “indicii” potrivit cărora Rusia este pregătită să lanseze o intervenţie de anvergură în estul şi sudul Ucrainei.
“Există indicii potrivit cărora Rusia este pregătită să lanseze o intervenţie de anvergură în estul şi sudul Ucrainei”, a declarat el pentru jurnalişti.
Ucraina va lupta pentru “eliberarea” Crimeei şi “nu va recunoaşte niciodată anexarea de către Rusia”, arată o rezoluţie adoptată joi de Parlamentul de la Kiev.
“Ucraina nu va înceta să lupte pentru eliberarea Crimeei, oricât de lungă şi de dureroasă va fi această luptă”, arată rezoluţia adoptată la iniţiativa preşedintelui interimar Oleksandr Turcinov.
“Poporul ucrainean nu va recunoaşte niciodată anexarea Crimeei”, adaugă textul, care subliniază că “frontierele au fost modificate pentru prima oară de la cel de-al doilea Război Mondial” de Rusia, care este garant al suveranităţii Ucrainei, după ce fosta republică sovietică a renunţat, în 1994, la arsenalul nuclear.
Deputaţii ucraineni cer, de asemenea, comunităţii internaţionale să “nu recunoască aşa-zisa republică Crimeea şi anexarea teritoriului şi a oraşului Sevastopol la Rusia”.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …