Friday , June 14 2024

Student de 21 de ani, gasit mort pe strada in Bucuresti, cu o punga pe cap

Un bărbat cu o pungă pe cap a fost găsit decedat în Capitală. Corpul neînsuflețit a fost observat de un cetățean care a trecut prin zonă și a sunat la 112.

Cadavrul a fost descoperit în spatele unui bloc din Sectorul 6, zona Militari, Aleea Cumințenia Pământului.

Polițiștii din cadrul Serviciului Omoruri desfășoară cercetări la fața locului în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment și verifică dacă sunt camere de supraveghere în zonă.
Cel care a descoperit cadavrul era un bărbat care își plimba câinele.

“La faţa locului au sosit de îndată echipaje de Poliţie care au constatat că cele sesizate se confirmă şi au procedat la delimitarea locului unde a fost găsit cadavrul. La acest moment, poliţişti din cadrul Serviciului Omoruri desfăşoară cercetări la faţa locului în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs acest eveniment”, se precizează într-un comunicat al Poliției.

Cadavrul descoperit, joi dimineață, pe Aleea Cumințenia Pământului din București a fost examinat de către medicul legist care nu a constatat nicio urmă de violență.

Victima a fost identificată, iar cadavrul îi aparține unui băiat în vârstă de 21 de ani, student la ASE. Tanarul locuia cu părinții săi și este descris ca o persoană introvertă.

Punga ar fi fost așezată pe față de către victimă. Toate pistele analizate conduc către o sinucidere.

Tânărul ar fi încercat de mai multe ori să-și ia viața cu alte pungi, pe care criminaliștii le-ar fi găsit în zonă, acestea fiind lipite cu bandă adezivă, conform informatiilor obtinute de Digi 24.

De asemenea, din primele verificări reiese că tânărul ar fi înghițit și anumite substanțe în încercarea de a sebstanțe toxice.

Vezi si

Ministerul Educației, precizări despre „camera de detenție” pentru elevi: Are alt scop

Ministerul Educației a transmis, joi, că s-a folosit eronat în spațiul public sintagma „sală de …

error: