Monday , April 29 2024

Șapte români arestați pentru comiterea a peste 230 de furturi în Franța

Şapte români au fost puşi sub acuzare şi plasaţi în arest preventiv în cadrul unei vaste anchete în legătură cu peste 230 de furturi comise în aproape 25 de departamente de pe teritoriul Franţei.

Începând de la mijlocul lunii iulie, un fenomen de ”furturi prin efracţie în serie”, din garaje, restaurante, benzinării sau tutungerii a început să fie înregistrat în regiuni din zona de centru-vest a Franţei, a explicat într-un comunicat procurorul din Rennes, Philippe Astruc, a anunţat marţi parchetul din Rennes, transmite AFP. „Autorii acestor furturi prin efracţie erau capabili să comită până la zece furturi într-o singură noapte”, a indicat el.

„În faţa amplorii fenomenului”, parchetul JIRS (Jurisdicţia interregională specializată) a fost sesizat şi a fost deschisă o anchetă judiciară la sfârşitul lui august. Ancheta a permis identificarea unui grup originar din România şi localizat la Poitiers, în centrul Franţei, a precizat procurorul.

O operaţiune la care au participat 180 de militari şi 150 de anchetatori a fost declanşată la 11 octombrie la Nantes, Poitiers, Béziers şi Lyon. În urma percheziţiilor şi audierilor, zece persoane au fost prezentate în faţa unui judecător de instrucţie.

Şapte bărbaţi, cu vârste între 21 şi 31 de ani, cunoscuţi deja de poliţie pentru comiterea de furturi, au fost puşi sub acuzare pentru furturi comise în grup organizat şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni. Unul dintre ei a fost pus sub acuzare şi pentru tentativă de omor pentru că a încercat să lovească cu maşina un poliţist.

Trei femei, cu vârste între 18 şi 23 de ani, partenere ale suspecţilor, au fost şi ele puse sub acuzare pentru tăinuire de bunuri furate şi asociere în vederea comiterii de infracţiuni, fiind plasate sub control judiciar. Inculpaţii riscă pedepse de până la 15 ani de închisoare şi amenzi de 375.000 de euro.

Sursa: Agerpres

Vezi si

Atenție la micii și berea pentru 1 Mai. Sfaturi de la ANPC

Refuzați produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea și modul de informare …