Un al treilea individ, care ar fi supravegheat-o pe victimă și ar fi dus-o în locuri aglomerate, pentru a obține mai mulți bani din cerșetorie, a fost plasat sub control judiciar La data de 7 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii …
Mai mult »29 de persoane arestate la Londra sâmbătă, la manifestația pro-palestiniană
Poliţia engleză a arestat 29 de persoane la Londra, în timpul unui masiv miting pro-palestinian de sâmbătă, invocând infracţiuni precum incitarea la ură rasială, violenţă şi agresarea unui ofiţer de poliţie, relatează CNN. Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat în Trafalgar Square pentru protest, potrivit Serviciului de Poliţie Metropolitană …
Mai mult »Șapte români arestați pentru comiterea a peste 230 de furturi în Franța
Şapte români au fost puşi sub acuzare şi plasaţi în arest preventiv în cadrul unei vaste anchete în legătură cu peste 230 de furturi comise în aproape 25 de departamente de pe teritoriul Franţei. Începând de la mijlocul lunii iulie, un fenomen de ”furturi prin efracţie în serie”, din garaje, …
Mai mult »Trei șoferi români de autocar au fost arestați în Spania. Aveau 2 valize cu 60 de kg de droguri
Trei șoferi români de autocar au fost arestați duminică într-o autogară Alicante, Spania, după ce au fost prinși în timp ce încărcau două valize burdușite cu aproape 60 de kilograme de droguri. Autocarul efectua traseul Roquetas de Mar (Almería) – România. În interiorul vehiculului, polițiștii au descoperit două valize de …
Mai mult »Poliția a arestat zeci de persoane pe care le acuză că au provocat incendiile uriașe din Grecia
Poliția elenă a arestat zeci de persoane pe care le acuză că au provocat incendiile uriașe din Grecia. Experții susțin că incendiile din Grecia sunt cele mai mari înregistrate vreodată în UE, potrivit CNN. Autoritățile grecești au arestat zeci de persoane în timp ce incendiile fac ravagii în întreaga țară. …
Mai mult »Percheziții, mașini confiscate și trei indivizi din Frasin arestați, într-un dosar privind furturi de catalizatoare auto și motorină
În perioada 03 mai 2023 – 01 august 2023, polițiștii au efectuat cercetări și au documentat activitatea infracțională a unei grupări care a comis infracțiuni atât pe raza comunei Pojorâta, jud. Suceava cât și pe raza altor localități din județul Suceava. Astfel, s-a stabilit faptul că în această perioada, inculpații …
Mai mult »Patru traficanți de droguri din Suceava, Iași și Cluj au fost arestați. Trimiteau pușcăriașilor scrisori impregnate cu droguri
Patru traficanți de droguri de mare risc din Iași, Suceava și Cluj au fost reținuți de procurorii DIICOT. La perchezițiile imobiliare procurorii au găsit canabis, doze de substanțe psihoactive noi, un pistol airsoft, cântare de precizie, telefoane mobile și 13.000 de lei. „La datele de 09 și 10.03.2023, procurorii Direcției …
Mai mult »De la începutul anului, a scăzut numărul accidentelor mortale din județ. A crescut în schimb numărul șoferilor ajunși după gratii
În intervalul 1 ianuarie – 4 noiembrie 2022 au fost înregistrate 133 accidente rutiere grave, cu 15 mai puține față de aceeași perioadă a anului trecut, rezultând decesul a 55 de persoane, față de 76 în anul precedent (-21). În această perioadă au fost reținute și introduse în arestul IPJ …
Mai mult »Grup pro-rus arestat pentru că voia să înființeze republici separatiste în Ivano-Frankivsk, Cernăuți, Transcarpatia și Ternopol
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că a arestat sâmbătă un grup de separatişti proruşi în regiunea Ivano-Frankivsk, în sud-vestul ţării, care intenţiona să creeze „noi republici populare”, după modelul autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk. „Agenţii de ordine ucraineni i-au reţinut pe organizatorii unor noi ‘republici populare’ în …
Mai mult »Opt din cei 10 poliţişti de la Serviciul Rutier Botoșani reținuți de DNA Suceava au fost arestaţi preventiv pentru corupţie
Opt dintre cei zece poliţişti de la Serviciul Rutier al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani care au fost reţinuţi de procurorii Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru fapte de corupţie au fost arestaţi preventiv, potrivit portalului instanţelor de judecată, transmite Agerpres. Tribunalul Suceava a emis, joi seară, …
Mai mult »