Saturday , April 27 2024

Prima reacție a părinților șoferului de la 2 Mai: „Nu încercăm să-l ferim pe fiul nostru de răspunderea pentru faptele sale”

Părinții lui Vlad Pascu, băiatul care, drogat fiind, a ucis doi tineri după ce a intrat într-un grup de opt oameni, la 2 Mai, au avut luni seară prima reacție în acest caz, ei spunând, pentru HotNews.ro, că nu încearcă să își „ferească” fiul de răspundere. Miruna și Mihai Pascu afirmă că încearcă să găsească un echilibru și să își ofere sprijinul pentru tratamentele medicale necesare „pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate”.

Iată declarația lor integrală:

„Nu există cuvinte prin care se ne exprimăm durerea și șocul provocate de această tragedie în care fiul nostru a fost implicat.
Înțelegem pe deplin situația, suntem părinți și suntem conștienți că nimic nu poate înlocui un copil. Pierderea unui copil este cea mai mare tragedie pe care un om o poate încerca.
Căutăm să găsim un echilibru și dorim să ne oferim sprijinul și susținerea pentru tratamentele medicale necesare pentru a veni în ajutorul familiilor greu încercate.
Nu încercăm să-l absolvim pe fiul nostru de rigorile legii, suntem conștienți de implicațiile pe care le va avea această tragedie asupra vieții lui și nu încercam să-l ferim de răspunderea pentru faptele sale.
Credem că este nevoie de comunicare, echilibru și de a găși o soluție pentru a da prioritate urgențelor medicale prezente.
Sufletul ne este pustiit, trăim o suferință fără margini și nu căutăm o cale ,,ușoară,, pentru a ieși din ce avem de dus că părinți. Dumnezeu să ne ajute să putem duce această imensă povară”.

Părinții autorului tragediei de la 2 Mai mai spun că aceasta este singura declarație pe care o vor da public, conform HotNews.ro.

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …

One comment

  1. Miruna nu stie ca a pierdut copilu’ din momentul in care odrasla a devenit dependenta?
    Comunicarea era buna inainte.
    Stii? Acum e ca si un avort la 19 ani.