Friday , April 26 2024

Presa străină: Cum și-a găsit regele Charles al III-lea liniștea în Transilvania

De când a fost acolo pentru prima dată în urmă cu două decenii, prințul Charles, acum rege al Marii Britanii, a vizitat în fiecare an regiunea românească Transilvania, un teritoriu bucolic, presărat cu clădiri medievale, unde monarhul a găsit liniștea pe care supușii săi i-au refuzat-o uneori, relatează marți EFE într-o corespondență de la București.

 ”Când venea în România, își lăsa grijile la graniță”, povestește pentru EFE Aura Woodward, care s-a ocupat ani de zile de numeroasele proiecte de dezvoltare pe care fundația moștenitorului de atunci al tronului britanic le-a pus pe picioare în Transilvania.

Eliberat de protocoalele stricte de securitate, de atenția obsesivă a tabloidelor britanice și de alte rigori la care era supus acasă, Charles a făcut din Transilvania un refugiu care i-a permis să socializeze cu oamenii obișnuiți, fără fastul asociat cu rangul său.

”În România era relaxat și fericit; se plimba zeci de kilometri prin păduri și sate, vorbea cu oamenii și îi întreba despre familiile lor, despre viața lor, despre agricultură”, spune Woodward, care face aluzie la binecunoscuta pasiune a lui Charles al III-lea pentru mediul rural și natură.

Woodward își amintește cum a reacționat primul fiu al Elisabetei a II-a când a auzit de nenorocirea unei femei din satul Şura, ale cărei două vaci fuseseră omorâte de un urs.

”Erau foarte importante pentru ea pentru că îi dădeau lapte și primea subvenții pentru ele, iar ea nu avea bani să cumpere altele”, spune Woodward. Primul lucru pe care prințul l-a făcut la întoarcerea sa la Londra a fost să comande cumpărarea a două vaci pentru Eva, cum o chema pe femeie.

Pe lângă atenția mediatică și promovarea turistică venite odată cu vizitele sale constante, Charles a vrut să contribuie la dezvoltarea Transilvaniei rurale cu o multitudine de proiecte de conservare a patrimoniului arhitectural al zonei.

La sfârșitul secolului al XX-lea, descendenții coloniștilor sași aduși aici în secolul al XII-lea de regii Ungariei pentru a opri invaziile mongole și otomane au emigrat în masă din Transilvania în Germania, lăsând în urmă sute de biserici fortificate și case medievale, amintește EFE.

Prin finanțare, dezvoltarea turismului și mobilizarea arhitecților și a altor specialiști în conservare, Charles a contribuit la conservarea acestor clădiri, implicându-se în același timp în documentarea și conservarea florei sălbatice, unică în Europa, din Transilvania.

Prin intermediul propriei fundații și prin patronajul și colaborarea cu alte organizații, monarhul britanic a lansat, de asemenea, inițiative de sprijinire a fermierilor și crescătorilor de animale din regiune și a copiilor orfani din diferite zone ale României.

Centrul nevralgic al activității lui Charles al III-lea în Transilvania este satul medieval idilic Viscri, în sudul regiunii, unde s-au stabilit coloniștii sași și unde fundația actualului monarh britanic a pregătit sute de meșteșugari pentru a menține în viață meșteșugurile tradiționale din zonă.

Acolo, fiul cel mare al regretatei regine Elisabeta al II-lea a cumpărat cu ani în urmă o casă care a fost folosită ca pensiune și care a fost deschisă publicului ca exemplu de conservare a arhitecturii medievale săsești și ca loc de desfășurare a unor expoziții și a altor evenimente legate de proiectele proprietarului său în Transilvania.

Între zidurile sale exterioare vopsite în culoarea albastră originală, casa l-a găzduit ani de zile pe actualul rege al Marii Britanii și turiști din întreaga lume, la fel de fascinați ca și el de magia acestui ținut din sud-estul Europei. (Agerpres)

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …