Wednesday , September 28 2022
Breaking News

Ponta: Noul şef SIE trebuie propus de viitorul preşedinte, Băsescu nu are niciun fel de legitimitate

ponta bun [800x600]

Preşedintele Traian Băsescu nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva, astfel că noul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) trebuie propus Parlamentului de către viitorul preşedinte al ţării, a declarat liderul PSD, premierul Victor Ponta.
“Opinia mea este că actualul preşedinte, domnul Băsescu, nu are niciun fel de legitimitate să mai propună ceva şi că, bineîneţeles, noul preşedinte, în decembrie, va propune majorităţii parlamentare – pentru că e nevoie de un vot al Parlamentului – un nou şef de Serviciu de Informaţii Externe. Deocamdată, primul adjunct are toată competenţa şi atribuţiile necesare pentru ca încă două luni, sau cât mai durează, cât mai are domnul Băsescu, vreo două luni, să conducă foarte bine”, a spus Ponta.
El a adăugat că adjunctul directorului SIE, care asigură conducerea serviciului în această perioadă, este o persoană cu experienţă şi a mai condus instituţia ca interimar în 2006.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor în care le transmite să ia act de demisia lui Teodor Meleşcanu din funcţia de director al SIE şi să declare vacantă funcţia.
Partidul Dreptăţii Sociale a anunţat Biroul Electoral Central (BEC) că va depune, marţi dimineaţă, candidatura lui Teodor Meleşcanu pentru alegerile prezidenţiale, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. Acesta a precizat că depunerea dosarului de înregistrare a candidaturii urmează să se facă marţi dimineaţă, la ora 10.00.
Generalul Silviu Predoiu, adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, asigură conducerea Serviciului după demisia din funcţie a directorului Teodor Meleşcanu, conform unui comunicat al SIE, postat pe site-ul instituţiei.
Generalul Predoiu este adjunct al directorului SIE din 2005.

Vezi si

Escortă româncă de 23 de ani, ucisă în bătaie de un client în Austria. Fata s-a înecat cu sânge și vomă

O tânără româncă a fost ucisă sâmbătă, 24 septembrie, în Austria. Ana Maria, despre care …