Friday , April 26 2024

PDL a votat in unanimitate pentru FUZIUNEA CU PNL

blaga0johannis

Democrat-liberalii au votat luni, la Colegiul Director al partidului, în unanimitate, pentru fuziunea PDL cu PNL, a precizat pentru MEDIAFAX, surse din PDL.
Potrivit surselor citate, “nu a fost niciun vot împotriva acestei fuziuni”.
Şedinţa Colegiului Director continuă, democrat-liberalii vorbind despre paşii care ar trebui făcuţi pentru realizarea fuziuni dintre cele două partide.
PNL şi PDL doresc ca fuziunea să se realizeze rapid, iar desemnarea candidatului unic la Preşedinţie să se facă până cel târziu la 1 august, au anunţat, luni, Klaus Iohannis şi Vasile Blaga, după întâlnirea reprezentanţilor celor două partide.
“A fost o discuţie scurtă şi foarte bună, am reconfirmat împreună că dorim o fuziune a partidelor noastre, dorim o fuziune între PNL şi PDL, cât de repede va fi posibil acest lucru”, a declarat Iohannis.
El a precizat că au fost convenite “comisii mixte de lucru” ale celor două partide, care să lucreze pe anumite domenii în perspectiva fuziunii.
“Cred că acest început în forţă arată determinarea noastră de a merge înainte pe această cale. Doar ca să nu uităm, vreau să reiau ideea cu candidat comun. A durat câteva secunde discuţia şi toată lumea a reconfirmat că noi şi credem şi partidele noastre doresc un candidat comun pentru prezidenţiale. Asta în cazul puţin probabil că nu reuşim fuziunea mai repede decât se pune discuţia cu candidatul la prezidenţiale”, a afirmat Iohannis.
De asemenea, preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat că, începând de luni, grupurile parlamentare ale PNL şi PDL vor lucra împreună.
“Vom lucra în comisii paritare, cea mai importantă de departe sarcină revine comisiei care să lucreze la Proiectul pentru România. Până la urmă, aici ne interesează alegerile prezidenţiale foarte mult, este adevărat, vom avea un singur candidat. Dar ne interesează un proiect pentru România cu care să-i convingem pe români, nu numai la alegerile prezidenţiale, dar şi în viitoarele alegeri locale şi generale şi mai ales să construim o dreaptă unită”, a declarat Blaga.
 
 

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …