Saturday , April 27 2024

Parlamentul a adoptat bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale pe 2023

Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a adoptat, miercuri, proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, în plen, că este pentru prima oară în România când bugetul este aprobat înainte de jumătatea lunii decembrie şi că este „un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei”.

De asemenea, Legislativul a adoptat proiectul legii bugetului asigurărilor sociale pe anul viitor.

„Doresc să vă mulţumesc foarte mult pentru dezbaterea bugetului de stat, pentru efortul pe care l-aţi făcut ca în această perioadă să avem bugetul aprobat. E pentru prima dată când în România avem aprobat bugetul înainte de jumătatea lunii decembrie. Vreau să vă spun că este un buget realist, echilibrat, care vizează susţinerea economiei şi protejarea populaţiei. Vom continua să ne focalizăm atenţia pe tot ce poate să însemne susţinerea mediului de afaceri, investiţii, protejarea cetăţenilor, protejarea cetăţenilor vulnerabili”, a afirmat Nicolae Ciucă, în plenul reunit de miercuri al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Proiectul legii bugetului de stat pe anul 2023 a fost adoptat cu 251 de voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi trei abţineri.

Cătălin Drulă a anunţat că a votat împotriva proiectului legii bugetului de stat pe anul 2023.

Liderul USR a catalogat acest buget drept unul „mincinos”, „inflaţionist” şi a adăugat că România va avea un deficit mai mare şi se va împrumuta „pentru speciali şi pentru privilegiaţi, pentru îmbuibaţi”.

„Am votat împotriva acestui buget. Un buget mincinos, un buget inflaţionist, un buget care va pune gaz pe focul scumpirilor care se întâmplă în fiecare zi. Un buget făcut de speciali, un pensionar special, aici, cu 43.000 de euro. Am înţeles că aţi pus, domnule Ciucă, prin prefect, să fie date jos acele panouri puse de societatea civilă în care se vorbea despre pensia dumneavoastră specială la 55 de ani, de 43 de mii de euro pe an. Un buget construit pe creşteri de taxe”, a declarat Cătălin Drulă.

 

 

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …