Sunday , October 2 2022

Liderii USL au convenit să amâne votul pe Constituţie pentru septembrie

parlament

Liderii USL au convenit să amâne votul din plenul Senatului asupra proiectului de revizuire a Constituţie pentru începutul lunii septembrie, în condiţiile în care avizul Curţii Constituţionale ar putea veni după încheierea actualei sesiuni parlamentare, au declarat pentru Mediafax surse din USL.
Liderii USL au analizat, luni, calendarul în care ar putea fi votat proiectul de revizuire în plenul Senatului (prima Cameră sesizată), în condiţiile în care înainte de acest moment documentul trebuie să fie analizat de Consiliul Legislativ şi Curtea Constituţională.
Surse din USL au relatat că proiectul de revizuire ar urma să fie finalizat până miercuri în Comisia de revizuire a Constituţiei, urmând să fie transmis Consiliului Legislativ. Apoi, procedura parlamentară prevede că documentul, împreună cu avizul Consiliului Legislativ, se transmite Curţii Constituţionale spre analiză. Potrivit legii, CC are termen 10 zile pentru a emite un punct de vedere asupra proiectului de revizuire.
Conform estimărilor liderilor USL, în situaţia în care judecătorii acordă un termen maximal, votul din plenul Senatului ar urma să fie amânat pentru luna septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, au declarat surse din USL.
De asemenea, liderii USL sunt sceptici cu privire la convocarea unei sesiuni extraordinare în situaţia în care avizul Curţii Constituţionale va fi emis la mai multe zile după încheierea actualei sesiuni ordinare.
Iniţial, liderii USL preconizau că în octombrie ar fi putut avea loc referendumul pentru validarea Constituţiei.
Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 11 iunie că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Vezi si

Poştaşii vor livra la domiciliu brăţara ”Butonul Roşu”, care poate salva vieţi

Compania Naţională Poşta Română devine, începând de sâmbătă, partener în dezvoltarea, la nivel naţional, al …

One comment