Friday , April 26 2024

Întrebarea personală care l-a enervat pe Mark Zuckerberg

Fondatorul Facebook a dat explicaţii despre compromiterea datelor a peste 87 de milioane de persoane şi folosirea reţelei în scopul manipulării politice a utilizatorilor. El a promis că va investiga zeci de mii de aplicaţii şi că le va elimina pe cele care folosesc datele într-un mod nepotrivit, iar utilizatorii afectaţi vor fi informaţi.
 
zuckerberg congres1

Mark Zuckerberg a confirmat că Facebook cooperează cu echipa procurorului special Robert Mueller, care anchetează amestecul Rusiei în alegerile americane din 2016. El a spus că duce o luptă continuă cu ruşii care devin tot mai pricepuţi în exploatarea reţelor sociale.
Şeful celei mai mari reţele sociale din lume a spus că prioritatea sa este să se asigure că nimeni nu va mai folosi Facebook pentru a interveni în alegerile care au loc anul acesta în mai multe ţări. Tânărul miliardar din Silicon Valley a răspuns vreme de 5 ore la zecile de întrebări venite din partea senatorilor, care şi-au arătat îngrijorarea în ceea ce priveşte expunerea excesivă a vieţii private a utilizatorilor.
Dialog senatorul Dick Durbin – Mark Zuckerberg:
– Domnule Zuckerberg, aţi vrea să ne spuneţi numele hotelului la care aţi stat noaptea trecută?
– Mm… Nu.
– Dacă aţi trimis cuiva mesaje săptămâna aceasta, aţi vrea să împărtăşiţi cu noi numele persoanelor cărora le-aţi trimis mesaje?
– Nu, domnule senator, nu cred că aş vrea să fac publice aceste lucruri aici.
– Cred că despre asta este vorba: dreptul la viaţă privată, limitele dreptului la viaţa privată şi la cât de multe dezvăluiri în America modernă în numele, citez, “conectării oamenilor din întreaga lume”
Senatororul John Kennedy: Iată ce a încercat toată lumea să vă arate astăzi şi o spun delicat. Politica voastră de utilizare a datelor e de doi lei!
digi24.ro

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …