Monday , April 29 2024

Guvernul triplează salariile inspectorilor ANI

Horia Georgescu, seful ANI
Guvernul decide, miercuri, triplarea salariilor pentru inspectorii ANI. În aceeaşi zi în care Comisia Europeană cere demisia parlamentarilor incompatibili şi ridicarea imunităţii pentru senatorii şi deputaţii anchetaţi penal, cabinetul Ponta discută creşterea salariilor pentru angajaţii ANI de la 1300, la 3500 de lei.
Guvernul va dezbate aprobarea triplării salariilor inspectorilor ANI, aceştia urmând să câştige lunar câte 3500 de lei, faţă de 1300 de lei. Respectiva sumă, prevăzută în cadrul unei ordonanţe de Urgenţă a fost negociată de reprezentanţii ANI cu Ministerul de Finanţe, inspectorii de integritate motivând atât faptul că au mai mulţi parlamentari de verifcat, cât şi creşterea atribuţiilor.
Potrivit lui Victor Ponta, Agenţia Naţională de Integritate va primi atribuţii sporite în ce priveşte combaterea conflictului de interese la fonduri europene.
“Este o initiaţivă comună a ANRMAP, ministerului fondurilor europene şi ANI, prin care controlul ex-ante, controlul dinainte de a se atribui un anumit proiect pe fonduri europene, controlul de conflict de interese, va fi făcut de catre ANI printr-o baza de date şi un sistem pe care-l vom agrea cu Comisia Europeană” a explicat primul ministru, în cursul săptămânii trecute.
rtv.net

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …