Saturday , April 27 2024

Fostul presedinte georgian Saakaşvili, reţinut de serviciul secret ucrainean

Fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili a fost reţinut dimineaţa aceasta de forţele de securitate ucrainene. În timpul operaţiunii, Saakaşvili a ameninţat că sare de pe acoperişul casei sale, iar la faţa locului s-a strâns mai multă lume, în semn de sprijin. Potrivit autorităţilor ucrainene, citate de Deschide.md, Mihail Saakaşvili este acuzat de „sprijinirea membrilor unei organizații criminale și tăinuirea activității acesteia”.

Atunci cand fortele de securitate ucrainene au intrat in locuinta sa din Kiev, Saakasvili a amenintat ca se arunca de pe acoperis
Atunci cand fortele de securitate ucrainene au intrat in locuinta sa din Kiev, Saakasvili a amenintat ca se arunca de pe acoperis
 

Potrivit Deschide.md, forţele de securitate care l-au scos din apartament pe fostul președinte al Georgiei poartă însemnele Serviciului de Securitate al Ucrainei. Totodată, arată sursa citată, în cursul operaţiunii Saakaşvili a ameninţat, în momentul în care agenţii au pătruns în apartament, că se va arunca de pe acoperișul casei unde locuiește. „Îndemn pe toți să se alăture și să nu permită comiterea fărădelegii. Să nu-i permită lui Poroșenko (preşedintele Ucrainei – n.r.) să mă răpească la comanda lui Putin. Sunt aici pentru a apăra Ucraina. Ei vor să mă răpească, pentru că m-am ridicat în apărarea poporului ucrainean”, a declarat Mihail Saakaşvili, conform Deschide.md.
Mihail Saakaşvili a fost însă băgat într-o dubă a forţelor speciale, dar automobilul a înaintat dificil printre protestatarii strânşi în zonă. Potrivit Deschide.md, autorităţile ar fi fost nevoite să folosească gaze lacrimogene împotriva mulţimii pentru a gestiona situaţia.
Digi 24 relateaza ca după-amiază, deputații din Rada Supremă de la Kiev vor desfăşura audieri parlamentare, cu participarea procurorului general și a șefilor Serviciului de Securitate din Ucraina (SBU) , respectiv Biroului Național Anticorupție (BNA), informează Deschide.md. Totodată, mai arată sursa citată, ex-premierul Iulia Timoșenko consideră că e vorba de represalii la adresa lui Saakașvili care au loc „în fața întregii lumi civilizate”.
A apărut şi o reacţie de la Moscova. Deşi susţine că se va abţine de la comentarii pe marginea declaraţiilor “unor persoane de pe acoperiş, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvând al preşedintelui Putin, a spus totuşi: „Este durerea de cap a Ucrainei. Așa ceva nici dușmanului nu-i doresc”.
Intrat în Ucraina pe jos pentru a candida
În septembrie, fostul preşedinte Mihail Saakaşvili, care a devenit un opozant al Guvernului de la Kiev, a intrat cu forţa în Ucraina. Miza acestuia: participarea la alegeri, sfidând astfel decizia şefului statului, Petro Poroşenko, de a-i retrage cetăţenia ucraineană.
Astfel, cu soţia, fiul şi fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, alături, Saakaşvili a intrat pe teritoriul ucrainean pe jos, în fruntea unei coloane de peste 1.000 de susţinătorii de-ai săi. Apoi el a intrat într-o maşină şi a pornit către oraşul vecin, Lvov, unde l-au primit câteva sute de oameni.
Lui Mihail Saakaşvili, în vârstă de 49 de ani, i-a fost retrasă în iulie cetăţenia ucraineană de către preşedintele Poroşenko. El face în paralel obiectul unei cereri de extrădare din cauza unui ”abuz de putere” adresată de Georgia Ucrainei, care l-a privat deja de cetăţenia georgiană.
Saakaşvili a primit cetăţenia ucraineană în 2015, a fost numit guvernator al regiunii ucrainene Odesa, dar a demisionat din funcţie în anul următor. Motivele invocate la vremea respectivă: dificultăţile cu care s-a confruntat în lupta împotriva corupţiei. În acest context, relaţiile sale cu puterea de la Kiev s-au deteriorat dramatic.
În anul 2015, într-o ceremonie oficială, liderul de la Kiev l-a numit pe Mihail Saakaşvili „un mare prieten al Ucrainei” și a motivat desemnarea lui în funcția de guvernator al regiunii Odessa prin dorința de a păstra suveranitatea regiunii, dar și de a lupta împotriva corupției. La vremea respectivă, Moscova a denunţat numirea lui Saakaşvili în acest post. Detalii AICI.
În februarie 2014, fostul preşedinte georgian avertiza că Rusia nu va lăsa Crimeea neatinsă. „Vestea cea proastă este că Putin va întreprinde acțiuni în Crimeea. Vestea cea bună este că ucrainenii deja știu ce va face acolo. A testat asta în Osetia de Sudși Abhazia”, spunea Saakașvili la vremea respectivă. Crimeea a fost anexată o lună mai târziu.
În Georgia, Mihail Saakaşvili a venit la putere cu un discurs pro-occidental şi era preşedintele ţării în momentul declanşării de către Rusia a războiului cu Georgia.
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …