Saturday , April 27 2024

Fostul portar Silviu Lung se afla in afara oricarui pericol. Ce spune femeia care si-a pierdut sotul si are copiii raniti in spital

mercedes Lung

Fostul portar Silviu Lung implicat, miercuri, într-un accident rutier în judeţul Dolj a fost lovit la nas şi la frunte în urma impactului, iar celelalte două persoane rănite – doi fraţi de 15 şi 16 ani – au suferit traumatisme craniene şi la umăr şi torace, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Secţiei de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean (SJU) Craiova, Alexandru Cameniţă, a declarat că Silviu Lung este în afara oricărui pericol.
“S-a lovit puţin la nas şi la frunte, dar este bine, are toate semnele vitale, nu e absolut niciun pericol. A apucat să-mi spună că el conducea maşina când a avut loc accidentul. Vă daţi seama că e ca şi cum ţi-ai recunoaşte vina”, a spus şeful Secţiei de Neurochirurgie.
În urma accidentului au fost răniţi şi o fată de 16 ani şi fratele acesteia, în vârstă de 15 ani, iar potrivit medicilor în starea cea mai gravă este tânăra.
“În momentul de faţă pacientul de 57 de ani (n.r. – Silviu Lung) se află la computer tomograf, face o tomografie, fata deja a făcut acest examen. În cazul tinerei se pare că este vorba de o traumă acută severă, iar în funcţie de rezultatele investigaţiilor se va decide şi opţiunea terapeutică. În momentul de faţă funcţiile vitale sunt stabile pentru toate cele trei persoane, însă dintre acestea în starea cea mai gravă este tânăra, care are un hematom cranio-cerebral. Rămâne de văzut care sunt interpretările investigaţiilor făcute până acum”, a spus Cristina Geormăneanu, purtătorul de cuvânt al SJU Craiova.
Fata va rămâne internată pe Secţia de Neurochirurgie, iar băiatul de 15 ani, care a suferit o contuzie toracică, este internat la Secţia de chirurgie-ortopedie-pediatrie a SJU Craiova, a mai spus sursa citată.
La Spitalul Judeţean Craiova au ajuns soţia şi cei doi băieţi ai lui Silviu Lung, dar şi prieteni şi foşti colegi de la Universitatea Craiova.
Soţia bărbatului mort în accident a povestit că soţul ei îi ducea pe cei doi copiii de 15 şi 16 ani la un liceu din Craiova. “Soţul meu a plecat de dimineaţă de acasă şi i-am spus să aibă grijă, iar el mi-a răspuns: «N-ai tu treabă, şti cum merg, numai să nu intre altul în mine». Acum unul care nu s-a asigurat m-a lăsat singura cu trei copii”, a declarat Ramona Niţu, soţia bărbatului mort. Femeia a precizat că mai are un băiat de zece ani.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …