Fereastră de oportunitate pentru a-i determina pe românii care lucrează afară să revină în România

Pe fondul stagnării salariilor din Vest, creșterii costurilor dar scăderii puterii de cumpărare, crizelor economice, politice și sociale, România are o fereastră de oportunitate pentru a-i determina pe o parte dintre românii care lucrează în afară să revină în țară.

Acum trei săptămâni, Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, spunea că euro scade față de leu pentru că au venit în țară românii care lucrează în afară și vând euro.

Acest lucru se vede cel mai bine la casele de schimb valutar, acolo unde euro a scăzut la 4,84-4,85 lei la cumpărare și 4,87-4,88 lei la vânzare. Deși suntem în plină criză, euro a scăzut la București, fapt care a luat prin surprindere pe toată lumea.

La începutul anului, după atacarea Ucrainei de către Rusia, euro crescuse la casele de schimb la 5,2 lei și toată lumea credea că este o formalitate ca și pe piața bancară euro să ajungă la 5 lei.

Euro nu a scăzut numai pe baza valutei aduse în țară de către românii din afară. Au mai fost vânzările de euro de la investitorii străini de portofoliu care au revenit în România și au cumpărat titluri de stat românești speculând dobânda la lei mai mare față de cea la euro, la care se adaugă și banii obținuți de cei din agricultură din exporturi, scrie Ziarul Financiar.

În 2008, înainte să vină criza, banii aduși în țară de către românii care lucrau în afară erau estimați la 9 miliarde de euro. După criză au scăzut la 3-4 miliarde de euro pe an și probabil că în ultimul timp au ajuns la 6-7 miliarde de euro pe an.

Acești bani susțin consumul, vânzările de materiale de construcții și bricolaj (a se vedea ascensiunea formidabilă a grupului Dedeman) și nu în ultimul rând susțin vânzările de apartamente ca o investiție pentru banii câștigați în afară. În Cluj se consideră că piața imobiliară a fost ridicată de cei din județele învecinate, care consideră că este mai bine să cumpere apartamente în Cluj decât în Bistrița, Baia Mare, de exemplu, acolo unde nu prea se întâmplă nimic.

Recensământul care tocmai s-a terminat ne va spune câți români mai sunt în țară și câți în afară.

În continuare tendința este mai mult de a pleca din țară.

Dar în ultimul timp, fără să fie un trend major, am interacționat întâmplător cu români care s-au întors în țară. Ei au plecat acum 10-15 ani, în timpul crizei de acum un deceniu, când firmele, în special cele românești, aveau mari probleme, când nu puteau să plătească salariile, când dădeau oameni afară și reduceau salariile ca o încercare de supraviețuire etc.

Atunci economia a pierdut 700.000 de locuri de muncă.

Nu este ca afară, dar dintr-o dată o parte dintre cei care au lucrat acolo consideră că se poate trăi și în România și nu numai în principalele orașe – București, Cluj, Timișoara, Iași -, ci și în orașe din eșalonul doi, unde lucrurile încep să se mai schimbe.

Există în continuare o diferență între cât se câștigă în Vest față de cât se câștigă în țară, dar această diferență s-a mai redus pentru că salariile au crescut în România în ultimii zece ani – salariul minim s-a triplat iar cel mediu mediu s-a dublat, în timp ce în Occident salariile au stat pe loc.

A ajutat foarte mult și stabilitatea cursului leu/euro, care într-un deceniu a crescut cu numai 14%, majorând puterea de cumpărare în euro. La nivelul salariului mediu, care a ajuns la 3.600 de lei, adică 750 de euro, o bună parte din creșterea în euro vine din această stabilitate a cursului valutar.

În Occident, chiar dacă salariile sunt mai mari cu 50-100%, prețurile sunt mai mari, chiria este mai mare, școala copiilor costă mai mult, iar în final banii pe care îi pui deoparte nu sunt atât de mulți, asta dacă reușești să pui bani deoparte. În țară prețurile sunt mai mici, chiria este mai mică, rata la bancă este mai mică pentru că prețurile apartamentelor sunt mult mai reduse și poți să pui deoparte chiar bani mai mulți. Asta justifică și creșterea economiilor populației la bănci din ultimul deceniu.

Mulți români încă au teamă să se întoarcă în țară pentru că nu găsesc atât de ușor ceva stabil de lucru, companiile românești, adică patronii nu și-au schimbat mentalitatea, iar o parte din banii de salariu vin în continuare la negru. Plus că firmele nu prea vor să angajeze oameni care au peste 40-45 de ani.

În statistici, salariile din România din zona urbană sunt la jumătate față de Europa occidentală, dar în realitate câștigurile sunt mult mai mari pentru că, pe lângă salariul minim sau puțin peste minim, mulți primesc și bani în plic. Dacă s-ar lua în considerare “tot pachetul” salarial, diferența față de Italia, Spania, Grecia nu ar fi mare, ba chiar nivelurile ar putea fi similare.

După criza anterioară, țările Europei se confruntă cu o stagnare a salariilor, iar ceea ce se întâmplă acum, cu această explozie a inflației, a prețurilor la energie, va reduce puterea de cumpărare.

România în ansamblu – nu numai în București, Cluj, Timișoara, Iași – ar putea beneficia de o fereastră de oportunitate extraordinară în următorul deceniu dacă firmele ar majora salariile, dacă Isărescu ar ține cursul leu/euro stabil, dacă o parte dintre salariile de la negru s-ar albi, dacă prețurile la apartamente nu vor crește accelerat, dacă băncile vor menține dobânzile reduse la creditele ipotecare și imobiliare sau dacă vor fi mai creative în a gestiona majorările de dobândă care se întâmplă acum.

Din păcate economia României, businessul de aici, deși beneficiază de taxe foarte bune, nu are o percepție extraordinară în rândul antreprenorilor, în rândul celor care vor să facă afaceri. În continuare birocrația este mare, administrația publică este fanariotă, ceea ce îi descurajează pe mulți.

Companiile din orașele din eșalonul doi sau trei încă au rămas în urmă din punct de vedere al organizării și nu au politici strategice de a-i atrage pe românii care lucrează în afară să revină acasă, în orașele lor natale. Cei mai mulți se plâng de lipsă de forță de muncă, dar nu vor sau nu pot să schimbe imaginea astfel încât să atragă, dincolo de indieni, srilankezi, nepalezi, și pe românii care lucrează acum în afară și care, după 10-15 ani printre străini, se gândesc că ar putea reveni în țară.

Așa, la prima estimare, 4-5 milioane de români ar fi în afară. Dacă măcar 20% s-ar convinge sau ar fi convinși să revină în țară, ar fi ceva extraordinar. (Mediafax)