Friday , April 26 2024

Fake news cu Raluca Turcan, care a indus în eroare părinţii: Hotărârea privind indemnizaţiile pentru cei care stau acasă cu elevii online NU a fost adoptată

Părinţii a sute de mii de copii care fac ore online au fost induşi în eroare de o informaţie lansată în spaţiul public chiar de către ministrul Muncii, Raluca Turcan. Ministrul a declarat public, de la Guvern, la briefingul de după ședința Executivului, de lângă premierul Florin Cîțu, după care a scris și pe contul său de Facebook, că Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență prin care asigură sprijin părinților care trebuie să stea acasă cu copiii lor, dacă aceștia fac școală online.

Presa a preluat informația oficială transmisă direct de ministrul de resort, în cadrul întâlnirii cu presa, imediat după ședința de Guvern. Ei bine, informația era una falsă, Guvernul anunțând că proiectul de ordonanță nu a fost adoptat.

„Astăzi am aprobat două ordonanțe de urgență privind prelungirea șomajului tehnic și acordarea de zile libere părinților care supraveghează copiii aflați în școala online, și în ședința de guvern de vineri vom aproba normele metodologice pentru aplicarea Legii consumatorului vulnerabil. În felul acesta, acordăm un sprijin fiecărei categorii afectate de perioada în care ne aflăm”, a declarat de la pupitrul Guvernului României, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

Edupedu.ro  a sesizat declarația falsă la mai puțin de o oră de la apariția ei în spațiul online, dar informația nu fusese corectată nici pe site-ul Guvernului, nici pe al Ministerului Muncii (unde nici măcar nu a fost publicată vreo informare în acest sens) și nici pe pagina de Facebook a ministrului.

Ce a anunţat ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook
“Astăzi am aprobat Ordonanță de urgență pentru acordarea de zile libere pentru părinţi prin care acordăm un sprijin concret angajaților și angajatorilor (…)”.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …