Monday , April 29 2024

UPDATE: EXPLOZIE IN CENTRUL MOSCOVEI: doi răniţi cu arsuri chimice

moscova

Două persoane au fost rănite, marţi, într-o explozie produsă în centrul capitalei Federaţiei Ruse, într-o zonă frecventată de turişti.
O explozie puternică s-a produs, marţi, în centrul Moscovei. Două persoane au fost rănite în incident.
Potrivit primelor informaţii, dispozitivul exploziv a fost amplasat într-un container.
“Explozia a avut loc într-un container metalic, pe Strada Novi Arbat, în centrul Moscovei”, anunţă un oficial din cadrul serviciilor de securitate ruse, citat de pagina online a agenţiei Itar-Tass.
“Natura exploziei nu se cunoaşte încă”, a comunicat, iniţial, poliţia. Deflagraţia a avut loc în centrul Moscovei, într-o zonă frecventată de turişti, lângă o clădire în care se află mai multe birouri ale unor organizaţii creştin-ortodoxe şi un restaurant asiatic, potrivit RT, care citează Itar-Tass.
Perimetrul în care s-a produs explozia a fost încercuit, iar poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz. Poliţia moscovită a respins ipoteza unei explozii provocate de un dispozitiv exploziv pus în mod expres în zonă, iar Departamentul din Moscova al Ministerului de Interne a anunţat că “un lucrător umpluse un rezervor metalic cu o substanţă chimică, iar aceasta a explodat, două persoane suferind arsuri chimice”.
Potrivit LifeNews, explozia s-a produs la un rezervor cu clor, în timp ce muncitorii făceau reparaţii de întreţinere.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …