Monday , April 29 2024

Elev de 15 ani din Bacău, reținut după ce a amenințat un profesor cu cuțitul, în sala de sport

Un elev de liceu din Bacău a amenințat cu cuțitul un profesor, în sala de sport. Băiatul de 15 ani a fost dus la poliție și reținut. Poliţiștii au fost sesizați miercuri după-amiază, prin apel la 112, că la Liceul cu Program Sportiv a fost un conflict spontan între un elev şi un cadru didactic, elevul având asupra sa un cuțit.

Polițiștii au stabilit că un elev de 15 ani, în timp ce se afla în sala de sport, pe fondul unor discuţii contradictorii cu profesorul, a scos din rucsac cuțitul cu care l-a ameninţat, transmite Mediafax. După acest incident, elevul a părăsit incinta şcolii și a lăsat cuțitul.

„Minorul a fost identificat la scurt timp de către o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 1 Poliţie și condus la sediu pentru audieri. Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară care au luat măsura reținerii tânărului de 15 ani”, transmite, joi, Poliția Bacău.

Băiatul este cercetat pentru portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi ameninţare.

Inspectoratul Şcolar Bacău a demarat propria anchetă.

Vezi si

MAI: În perioada 1- 6 mai nu se vor elibera pașapoarte, permise de conducere sau cărți de identitate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reamintește că, luni și marți, serviciile publice comunitare care eliberează permise …