Duminica Rusaliilor – Predică la Pogorârea Duhului Sfânt

“Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus!” (Ioan 14, 26)

 

 Frați creștini,
Sfânta noastră Biserică Ortodoxă prăznuiește duminică Pogorârea Duhului Sfânt, venirea în chip de limbi de foc a Duhului Sfânt peste sfinții ucenici, care erau adunați, cu ușile încuiate, în același loc unde serba-seră Paștile cu Invățătorul lor. Acolo, în acea sală minunată se aflau ucenicii, Fecioara Maria – Mama lui Iisus, și celelalte sfinte femei, și cum stăruiau cu toții în rugăciune și cântări sfinte din psalmii lui David, deodată, fără de veste, s-a făcut sunet din cer, ca de o suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa unde ședeau.
In același timp ei văzură în aer oprindu-se peste fiecare dintre ei limbi de foc. Aceste limbi de foc i-au făcut să înceapă a vorbi într-alte limbi, precum le dădea Duhul Sfânt a grăi. Repeziciunea sunetului aceluia a făcut să alerge în grabă la acea casă un mare număr de iudei din toate țările, care se găseau adunați în acel timp în Ierusalim, pentru sărbătoarea cincizecimii. S-au adunat acolo dinPersia, dinMesopotamia, din Iudeea, din Frigia, din Grecia, din Egipt, Libia și Roma, dintre toate neamurile ce se aflau pe pământ. Toți s-au înspăimântat și s-au mirat, auzindu-i pe apostoli vorbind cu mare înlesnire în toate limbile lor, așa de diferite.
Ziua când s-a săvârșit această minune era ziua duminicii, a zecea zi de la Inălțarea Mântuitorului, și a cincizecea de la Paști. In această zi evreii serbau și ei sărbătoarea legii decalogului, adică ziua când Dumnezeu i-a dat tablele legii lui Moise pe Muntele Sinai. In aceeași zi, Sfântul Duh se coboară peste ucenici, să întărească Legea cea nouă – Legea Harului și a iubirii, care pune sfârșit legii vechi. Zi de bucurie, de recunoștință și de iubire, pentru toată creștinătatea este ziua cincizecimii, fraților!
Iată dar, pentru ce trebuie să cunoaștem însemnătatea acestei mari sărbători și s-o cinstim cu vrednicie! Pentru a putea și noi să ne împărtășim de luminile Sfântului Duh, ce s-au pogorât atunci peste sfinții apostoli.
Mai înainte de această sărbătoare, Duhul Sfânt S-a mai arătat în diferite feluri și iată cum: la Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Duh apare în chip de porumbel – simbolul curățeniei, a blândeții și al rodniciei, arătând că cel botezat se curăță de păcate, iertându-i-se toate pedepsele păcatului, devine blând și rodește prin fapte bune, făcându-se fiu adoptiv al lui Dumnezeu. La Schimbarea la Față a Domnului, Sfântul Duh se arată sub forma unui nor luminos, ceea ce înseamnă că potrivește totdeauna după puterea și capacitatea noastră luminile înțelepciunii Sale, darul iubirii Sale și mișcările Harului Său. După Invierea Domnului Hristos, Duhul Sfânt este dat Apostolilor prin suflare, când le zice: “Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele se vor ierta, și cărora le veți ține, vor fi ținute!”
In ziua de astăzi, a cincizecimii, Sfântul Duh se arată sub două simboluri: un mare sunet și limbi de foc. Prin acest sunet mare Sfântul Duh arată că lucrarea Sa nu va fi restrânsă numai într-un colț al pământului, cum a fost până atunci, ci va străluci în toată lumea, va răsuna. Apostolii îmbrăcați cu putere de sus vor face să răsune din toate părțile propovăduirea Evangheliei.
Până la această sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfânt, apostolii aceștia erau plin de scăderi, de slăbiciuni, greoi la înțelegere și zăbavnici în credință, nesimțitori, preocupați de gânduri de mărire pământească, după cum ne spun și Sfintele Evanghelii. Iată că ei nu prea L-au înțeles pe Invățătorul lor în vremea celor trei ani și jumătate de pregătire. Dovada cea mai bună că nu L-au înțeles este faptul că atunci când Iisus a fost prins de soldați să fie judecat și ucis, ei, ucenicii, L-au părăsit, au fugit și s-au ascuns, înfricoșați. Doar doi dintre ei au avut curajul să meargă după Invățătorul până la curtea arhiereului: Petru și Ioan, dar până la urmă și Petru s-a lepădat de Domnul, de frica unei slujnice.
Iată deci cum erau apostolii, înainte de venirea Sfântului Duh! Dar îndată ce S-a pogorât Duhul Sfânt peste ei, în ziua cincizecimii, îi curăți de toate defectele acestea la care erau supuși până atunci și le sădi în inimă toate virtuțile opuse acestor defecte. Inainte erau plini de mândrie și ambiție, grabnici a se răzbuna și zăbavnici a crede; după primirea Sfântului Duh, ei se făcură smeriți, blânzi și răbdători, ca și Invățătorul lor, Iisus, și fericiți, fericiți a suferi pentru El.
Credința pătrunse așa de adânc în sufletul lor, că ei nu avură o dorință mai mare decât a-L vesti, a-L propovădui în lume. Duhul Sfânt aprinse în inima lor o iubire așa de arzătoare pentru credință, că pentru a o răspândi, ei au fost gata să îndure cu dragoste sudorile călătoriilor, lipsurile, batjocurile, ocările.
Petru se lepădase de Domnul, la glasul unei servitoare și acum iată-l că el Il propovăduiește în public pe Iisus Cel răstignit; el mărturisește solemn înaintea poporului și a sinedriului și-i acuză pe față că s-au făcut ucigașii lui Iisus Nazarineanul, Fiul lui Dumnezeu – Mesia, răstignindu-L pe cruce. Pe acest Iisus ei L-au propovăduit înaintea împăraților păgâni, suferind cu bucurie chinurile și moartea, ceea ce dovedește că Sfântul Duh le-a împărtășit o iubire nestrămutată, pentru Dumnezeu și pentru mântuirea sufletelor omenești.
Orașe întregi se unesc împotriva lor, războaie sângeroase, animale sălbatice, sabia și focul îi amenință, însă toate sunt zadarnice. Ei nu se înspăimântă! Fără arme se luptă cu legiuni întregi. Oameni fără nicio învățătură îndrăznesc și se măsoară cu o mulțime de oratori, de sofiști, filozofi, și-i dărâmă, biruindu-i cu învățătura lui Hristos, întemeind crești-nismul în lumea întreagă.
Această revoluție morală, cea mai mare și minunată din câte cunoaște istoria, datează din această sfântă zi – Duminica Cincizecimii, a Pogorârii Sfântului Duh. Ca o garanție a Sfântului Duh că este totdeauna în biserica Sa, avem cuvintele lui Iisus Hristos pe care le-a zis către apostoli: “Voi ruga pe Tatăl și alt Mângâietor vă va da vouă, care să rămână cu voi în veac!” și cu adevărat, Sfântul Duh este în biserică precum sufletul în trup. Un trup fără suflet nu mai folosește nimănui, trebuie aruncat că putrezește, se împuțește. Duhul Sfânt e dătător de viață, El mișc ă biserica, o învață, o încălzește, o conduce, o întărește.
Ceea ce este mai mângâietor pentru noi și ceea ce trebuie să ne rămână în minte din această sărbătoare este că Sfântul Duh se pogoară în fiecare zi în sufletele noastre, pentru a le da viață și a le sfinți prin Harul Său, pentru a ne feri de aprigonirile și mucenicia.
Sfântul Duh, după ce le-a curățit inima, le-a luminat înțelegerea, le-a umplut mintea și sufletul de o lumină mai presus de fire, care i-a făcut să cunoască atât de clar, toate tainele mari pe care trebuiau să le propovăduiască ei în lume.
Deodată eu înțeles cele proorocite de prooroci, învățăturile Mântuitorului și toate tainele religiei celei adevărate; au devenit niște propovăduitori plini de adevărata știință, capabili de a închide gurile marilor cărturari și fariseilor, de a înfrunta și chiar de a rușina pe marii filozofi ai vremii – filozofii păgâni.
Sfântul Duh le insuflă un curaj contra tuturor ispitelor și o putere cu totul divină. Inainte de cincizecime ei erau slabtâtea curse întinse pretutindeni, din partea rătăcirii și a minciunii. El înflăcărează inimile, El ne întărește și El este Cel care ne face să-L căutăm pe Dumnezeu. El împărtășește zelul și curajul în suferințe. De la El vin mila, mângâierea și binefacerea. Pentru ușurarea necazurilor omenești, de la El ne vine mângâiere, de la Sfântul Duh ne vine puterea de răbdare, chiar în mucenicie și tot El lucrează în sufletele noastre, făcându-ne ascultători de poruncile lui Iisus și arătându-ne calea smereniei.
Atunci când Sfântul Duh se pogoară în suflet este ca soarele când apare pe cer, răspândind lumina și căldura sa. Duhul Sfânt este ca un împărat în statul său care conduce, guvernează; Duhul Sfânt este ca un grădinar în grădina lui, ca s-o cultive; Duhul Sfânt este Cel care ne mângâie toate suferințele noastre – pentru aceasta poartă numele de Mângâietorul, Duhul Adevărului.
Darul cel mai de căpetenie al Sfântului Duh este acela de Mângâietor, de Sfințitor, care merită din partea noastră cea mai mare recunoștință, căci într-adevăr noi avem așa de mare trebuință de mângâiere în această lume, fiindcă ori încotro ne-am duce, nu vedem și nu auzim decât dureri, plângeri, suspinări și necazuri; dureri la pierderea unui părinte – tată, mamă – a soției, a unui copil, dureri în trădarea prietenilor noștri, dureri în calomniile vrăjmașilor noștri și invidioșilor, dureri ale sufletului, dureri ale trupului în boală, în accidente, dureri în nesiguranță și în neștiință. Dureri pretutindeni și totdeauna, acestea sunt pe pământ, și unde poți afla leacul la atâtea rele?! Unde poți găsi o mângâiere la atâtea dureri, decât la Dumnezeu, Duhul Mângâietor pe care L-a făgăduit Domnul Hristos apostolilor Săi?!
Coborârea Duhului Sfânt a fost împlinirea spuselor Mântuitorului. O minune asemănătoare cu aceea din ziua Rusaliilor, când S-a Pogorât Duhul Sfânt în chip de limbi de foc, se face și astăzi la Ierusalim, în fiecare an, la Paște. Mulți creștini povestesc cu înflăcărare din cele ce au văzut în Biserica Invierii, de Paște.
Acolo vine Sfânta Lumină de la Dumnezeu, în fiecare an. O lumină albă, frumoasă, care întâi apare ca niște norișori albi și luminoși; timp de zece minute oricine poate ține în mână această lumină, căci zece minute nu frige – o țin în mână, o bagă prin sân, e o bucurie mare pentru cei care au apucat-o în mână, în acel timp. Oricine poate ține în mână această lumină și numai această lumină luminează. După zece minute apoi, începe să și frigă.
Mulți dintre creștinii care stau pregătiți cu lumânările, așteptând Sfânta Lumină, sunt cuprinși de mare evlavie în momentul când apare și se pomenesc cu lumânările aprinse în mână. Această mi-nune se repetă în fiecare an, ca un semn că Mântuitorul este viu și vine să ne încredințeze și pe noi, pe toți creștinii, de prezența Lui acolo, unde S-a răstignit, unde a fost îngropat și de unde a înviat.
Nu-i aceasta o minune?! Si țineți seamă că numai la noi, la ortodocși, se face această mi-nune. Au voit catolicii să vină și la ei și i-au dat afară într-un an pe ortodocși din Biserica Sfântului Mormânt, zicând că: “de ce numai ortodocșii? Să slujească și ei acolo”. S-au dus și ortodocșii afară în curte, au făcut slujbă acolo și s-au rugat, iar Sfânta Lumină, Duhul lui Dumnezeu, a venit acolo, a spart zidul și a venit la ei afară, la ortodocși, lăsându-i pe catolici plângând înăuntru că n-a venit la ei Lumina. Si țineți seamă că religia catolică este foarte mult apropiată de religia noastră ortodoxă! Dar ce să mai zicem de celelalte secte cărora nu le trebuie nici biserică, nici preoție?! Vedeți?! Domnul Hristos ne-a încredințat că aceasta este credința cea adevărată – ortodoxia – și pe aceasta trebuie să o țină creștinii.
Ca să cunoaștem că Duhul Sfânt este Unul din Fețele Dumnezeiești, să deschidem Sfânta Scriptură – Biblia, și vom găsi la început, la Facere (cap. 1, 28), că atunci când l-a făcut Dumnezeu pe om S-a sfătuit cu Fiul și cu Duhul Sfânt și a zis: “Să facem om după chipul și asemănarea Noastră!”; a vorbit Tatăl cu Fiul și cu Duhul Sfânt.
Altădată, după potop, oamenii s-au sfătuit să facă un turn care să ajungă până la cer și dacă va mai fi alt potop, să nu mai moară înecați, ci să se urce pe turnul acela să se salveze. Văzând Dumnezeu nebunia lor, a vorbit cu Fiul și cu Duhul Sfânt, zicând: “Veniți să Ne pogorâm și să amestecăm limbile lor!”, și i-a risipit Dumnezeu peste tot pământul. De atunci sunt atâtea limbi pe fața pământului, de la amestecarea aceea. Până atunci nu era decât o singură limbă pe pământ, limba pe care au învățat-o Adam și Eva. Altădată se arată Dumnezeu în chipul a trei Ingeri la stejarul din Mamvri, lui Avraam patriarhul. El când Ii văzu pe Ingeri, I-a numit pe toți “Domn”, zicând: “Doamne, de am aflat dar de bunătate înainatea Ta, nu trece pe robul Tău!”. Pentru ce a zis Avraam la toți trei: “Doamne!”, ca la unul?! Pentru că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh Una sunt – un Dumnezeu, nu sunt trei dumnezei, ci un singur Dumnezeu, în trei fețe proslăvit, Care a binevoit să Se descopere omului, pe care l-a zidit cu mâna Sa.
Deci, Acesta este Dumnezeul nostru: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt – Sfânta Treime, într-o ființă și nedespărțită. Tatăl este numit Creatorul, Fiul se numește Mântuitorul – căci El ne-a mântuit – și Duhul Sfânt, Mângâietorul, Sfințitorul. Acesta este Dumnezeul nostru, Căruia trebuie să I ne închinăm, să-I aducem cinste, să-L slăvim, să-I aducem jertfe și să ne jertfim pe noi înșine, cu toată ființa noastră, a sufletului și a trupului, pentru că Ii suntem datori mai presus de orice ființe cerești și pământești, din pricina răscumpărării cu Scumpul Sânge al lui Iisus Hristos.