Monday , April 29 2024

Dragnea: Sanse mici sa nu depunem motiune de cenzura, Ciolos a fost violent si obraznic

Liviu Dragnea sustine ca exista sanse mici ca parlamentarii PSD sa nu depuna motiune de cenzura impotriva Guvernului, adaugand ca premierul Dacian Ciolos a fost “violent si obraznic”, pe tema veteranilor de razboi si a Codului Fiscal.
dragnea

“Ar conta foarte mult atitudinea dlui Ciolos, sa inteleaga ca si tehnocratii sunt oameni care pot gresi (in privinta Codului Fiscal – n.red.), sa recunoasca ca a fost o greseala la Ministerul de Finante, ar putea fi o sansa de discutie. Suntem curiosi ce va face in continuare.
La discutia de maine (joi – n.red.) vom analiza care sunt sansele in Parlament ale unei motiuni de cenzura. (…) Domnul Ciolos a inceput sa imi dea lectii si sa fie foarte violent si obraznic”, a spus Dragnea, miercuri, la Adevarul Live.
Nemultumirea acestuia este legata de reactia lui Dacian Ciolos in polemica privind impozitarea veteranilor de razboi.
Astfel, Dragnea a inaintat ideea unei motiuni de cenzura si l-a acuzat pe Ciolos ca a raspuns cu atacuri in loc de explicatii.
“Vreau sa clarific in primul rand un lucru. Acest guvern nu a venit cu modificari care sa elimine drepturi, facilitati fiscale sau sa impuna alte taxe si impozite veteranilor”, era declaratia lui Ciolos.
“Cu experienta dumnealui in administratie, domnul Dragnea ar trebui sa stie aceste lucruri”, a continuat premierul.
Prim-ministrul a spus si ca “nu are nevoie” ca presedintele PSD sa-i arate “ce inseamna respectul pentru veterani”: “Eu am invatat asta (respectul pentru veterani – n.red.) de copil, pentru ca am unul in familie, bunicul meu de la Pericei, un veteran care m-a format ca om si caruia ii datorez in mare parte ceea ce sunt azi”.
De asemenea, tot miercuri, intrebat care sunt sansele ca motiunea de cenzura sa nu fie depusa dupa intalnirea de joi cu presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, liderul PSD a raspuns: “Foarte mici”.
Cat priveste majoritatea parlamentara in cazul unei motiuni, Liviu Dragnea a declarat ca nu ar apela niciodata la formatiunea si parlamentarii lui Traian Basescu.
“Noi am avut o discutie cu multi parlamentari de la UNPR. Sunt multi nemultumiti ca au fost trimisi in bratele lui Traian Basescu”, a mai transmis presedintele social-democrat.

Vezi si

Nereguli majore și etichete mincinoase la produsele lactate de pe piața din România, descoperite de ANSVSA 

Controale făcute de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) în perioada 16-29 …