Alte stiri
Ministrul Muncii despre virarea pensiilor: Pe cont, pe 2-3 mai, prin poştă – până pe 3 mai, inclusiv
acum 15 hours
Vot în Parlament: Alegerile prezidențiale pot fi organizate în septembrie. Legea merge la promulgare
5 March, 2024
În interiorul PNL există două curente, unul reprezentat de cei care sunt mai apropiați de Palatul Cotroceni și celălalt grupat în jurul președintelui partidului, Ludovic Orban, fiecare dintre acestea văzând diferit modul în care trebuie să arate viitorul Guvern. Prima școală de gândire vizează numirea unor specialiști, tehnocrați afiliați PNL, la ministerele cheie – Finanțe, Economie, Justiție, Fonduri europene, Externe – astfel încât aceștia să poată lua decizii pe acele domenii fără condiționalități politice din partea partidului și fără ca partidul să aibă de suferit la imagine în urma unor măsuri impopulare dar necesare.
Tags guvern Orban Parlament voturi
Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …