Saturday , April 27 2024

Dan Radu Rusanu a fost arestat preventiv

rusanu

Dan Radu Ruşanu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti.
CAB a finalizat marți judecarea recursului procurorilor la decizia judecătorilor Tribunalului București care au respins, pe 26 februarie, propunerea DNA de arestare preventivă a lui Dan Radu Rușanu, potrivit Agerpres.
Rușanu a fost reținut pe 25 februarie de procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de favorizare a infractorului și influențare a declarațiilor.
“Din ordonanța de extindere a urmăririi penale a rezultat că există date și indicii rezonabile conform cărora, pentru perpetuarea situației de favorizare a SC Carpatica Asig SA și urmărind impunerea în cadrul consiliului ASF a anumitor persoane, dar și întărirea propriei puteri decizionale, Dan Radu Rușanu a efectuat demersuri pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență de către Guvernul României care să dea caracter normativ și obligatoriu intereselor sale personale și de grup. Astfel, potrivit probelor administrate până în prezent, a rezultat că suspectul Rușanu a întocmit, în fapt, proiectul ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea OUG 93/2013 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, precum și pentru modificarea Legii 136/1995, privind asigurările și reasigurările în România și a avizat, în calitate de președinte al ASF, proiectul de lege, care a fost ulterior adoptat în ședința de guvern din 16.10.2013 și publicat în Monitorul Oficial al României în 18.10.2013”, declară DNA.
Procurorii susțin că, pentru atingerea intereselor personale, Dan Radu Rușanu, în complicitate cu inițiatorul de drept al proiectului de lege, s-a prevalat de angajamentele legislative și instituționale pe care ASF și le-a asumat cu Fondul Monetar Internațional și cu reprezentanții Comisiei Europene, pentru introducerea unor modificări în proiectul de ordonanță de urgență, care au constat în interpretarea subiectivă și părtinitoare privind cerințele legate de calificările profesionale minime pe care trebuiau să le aibă membrii Consiliului.
“Astfel, cunoscând faptul că Daniel Tudor, la acea dată vicepreședintele sectorului de supraveghere a asigurărilor, nu își echivalase studiile efectuate în afara țării, a impus și a obținut modificarea legislației, în sensul introducerii, ca și condiție, pentru a ocupa funcția de membru al Consiliului ASF, experiența profesională în domeniul financiar a instituțiilor de credit și/sau a instituțiilor financiare nebancare de minimum 9 ani de la data absolvirii studiilor. O altă prevedere a cărei reglementare a obținut-o în cadrul ședinței de guvern din 16.10.2013 a constituit-o concentrarea, sub autoritatea exclusivă a președintelui ASF, a deciziei de declanșare sau nu a unor controale la societățile de asigurări, inopinate, îngrădind astfel atribuțiile vicepreședinților sectoarelor supravegheate, care se presupune că aveau competențele să decidă oportunitatea instituirii unor astfel de controale”, mai precizează DNA.
Sursa citată menționează că, în acest mod, Dan Radu Rușanu a urmărit și a obținut foloase necuvenite, prin încălcarea normelor de drept, aducând vătămări, atât instituției ASF, care, ca organism administrativ autonom de specialitate, trebuie să funcționeze, guvernat de principiul transparenței instituționale, cât și lui Daniel Tudor.
 
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …