Friday , April 26 2024

Dan Diaconescu anunţă că participă la licitaţia pentru cumpărarea CFR Marfă

Dan Diaconescu a anunţat, luni, că va participa la licitaţia pentru cumpărarea CFR Marfă, dar a menţionat că nu va spune înainte de anunţarea câştigătorului “în numele sau în baza căreia dintre firmele care se vor înscrie la licitaţie” va face acest lucru.
El a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă organizată la Grupul PP-DD din Senat, întrebat dacă va participa la licitaţia pentru achiziţionarea CFR Marfă.
“Aş vrea să mă vedeţi drept câştigător al licitaţiei după ce se va semna contractul de privatizare. Nu mai vreau să fac acea procedură pe care eu am considerat-o cinstită, onestă, dar a fost interpretată ca o doză de naivitate, din partea domnului Ponta. S-a folosit de statul român, de pârghiile pe care le avea pentru a mă înlătura din licitaţie. El voia, cu tot dinadinsul, să îi dea lui Zaremba acel combinat (…)”, a spus DaDan Diaconescu
El a adăugat că va lupta pentru salvarea CFR Marfă.
“La CFR, în continuare, mă voi lupta pentru poporul român să salvăm această companie, dar de data aceasta, repet, abia după ce o să îl vedeţi pe câştigătorul final, de abia după ce câştigătorul va semna contractul de privatizare cu domnul Ponta, doar atunci o să mă vedeţi pe mine lângă acel câştigător, în spatele lui sau în faţa lui. Este cert că voi participa, dar niciodată nu o să ştiţi în numele sau în baza căreia dintre firmele care se vor înscrie la licitaţie”, a arătat acesta.
Potrivit afirmaţiilor sale, suma de 10 de milioane de euro cerută ca garanţie este o sumă mare, dar destul de mică în comparaţie cu averea uriaşă pe care ar putea să o piardă poporul român.
El a mai afirmat că suma dorită, de 50 de milioane de euro, este egală cu valoarea a 25 de locomotive, în condiţiile în care cu această ocazie sunt vândute locomotive de câteva miliarde de euro.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …