Saturday , April 27 2024

Cutemur puternic in regiunea Cosenza din sudul Italiei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 s-a produs în noapte de joi spre vineri la Mormanno, în regiunea Cosenza (sudul Italiei) provocând “prăbuşiri şi pagube” şi evacuarea unui spital, a anunţat agenţia italiană de presă Ansa.
Cutremurul a avut loc în jurul orei locale 1:15 (4:15, ora României).
În urma cutremurului, un bărbat în vârstă de 84 de ani a murit de infarct în pofida sosirii la faţa locului a paramedicilor.
Locuitorii localităţilor din regiune au ieşit pe străzi de teama alunecărilor de teren iar spitalul Mormanno a fost evacuat.
Conform Institutului de geofizică american (USGS), cutremurul înregistrat la frontiera dintre regiunile meridionale Calabria şi Basilicata a avut o magnitudine de 5,3 iar epicentrul său a fost situat la 6 kilometri sud-est de Mormanno şi 14 kilometri vest de Castrovillari, în regiunea Cosenza.
Conform aceleiaşi surse, acesta a avut loc la o adâncime de 3,8 kilometri.
Mai mulţi localnici din centrul Mormanno au suferit pagube însă, conform carabinierilor, vor trebui să aştepte câteva ore pentru a le evalua.
“Este multă panică, însă din fericire nu sunt răniţi”, a declarat pentru agenţia Ansa primarul Mormanno, Guglielmo Armentano.
“În centrul istoric sunt câteva case afectate. Ca măsură de precauţie am evacuat spitalul şi încercăm să gestionăm situaţia cât mai bine”.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …