Friday , April 26 2024

Comitet de urgență la Ministerul Mediului, după incendiul de la Cernobîl

incendiu cernobil

La Ministerul Mediului a fost convocat un comitet de urgență, la ora 17.00, în urma incendiului de la Cernobîl, pentru a discuta eventualele măsuri care ar trebui adoptate, în cazul în care nivelul de radiaţii va depăşi limitele normale. Autoritățile ucrainene sunt în alertă, informează Realitatea TV.
Potrivit departamentului pentru situaţii de urgenţă, 300 de pompieri, 34 de autospeciale, un elicopter şi trei avioane-cisternă sunt utilizate în lupta cu flăcările. Marea temere a autorităţilor ucrainene este că vegetaţia din zona de excludere de la Cernobîl ar putea emana, odată pârjolită, particule radioactive.
Premierul ucrainean, Arsenii Iaţeniuk, a ţinut să liniştească populaţia şi a transmis că focarul este sub control şi că nivelul de radiaţii este normal.
Totuşi incendiul este cel mai mare din ultimul sfert de secol. Centrala nucleară de la Cernobîl a fost abandonată după accidentul din 1986, iar reactorul avariat a fost acoperit cu un sarcofag din beton.
 
 

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …