Wednesday , May 1 2024

CNA a amendat România TV cu 100.000 de lei pentru două emisiuni despre moartea jurnalistei Iulia Marin, pentru discriminarea unei persoane în suferință psihică

Derapajele recente de la România TV din emisiuni succesive având ca subiect moartea jurnalistei Iulia Marin, de la „Libertatea”, au declanșat reacții vehemente în presă și în societatea civilă. Mai multe redacții de presă, asociații și personalități au semnat un apel demarat de Libertatea împotriva discursului care incită la ură și discriminare practicat de postul de televiziune.

Decizia CNA în acest caz a fost anunțată joi, 27 aprilie. Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cele două emisiuni în care s-a discutat subiectul despre moartea Iuliei Marin, la postul România TV și a anunțat o amendă de 100.000 de lei, adică 20.000 de euro, scrie paginademedia.ro. Propunerea a fost formulată de Monica Gubernat, membru CNA. A mai existat o propunere, de la Mircea Toma, de întrerupere a programului România TV pentru zece minute, dar nu a trecut la vot. Sancțiunea primită de România TV reprezintă jumătate din amenda maximă posibilă, conform legii. Totuși, este cea mai mare amendă dată până acum de CNA pentru încălcarea demnității umane.

CNA a început să dezbată marți, 25 aprilie, acest caz privind emisiunile lui Victor Ciutacu, de la românia TV, unde moartea jurnalistei Iulia Marin a fost calificată prin fraze precum: „Oamenii ăia sunt tulburați psihic, produceau materiale de presă”, „Pixul domnișoarei Marin e o armă, care folosită cu ticăloșie poate distruge destine”, „Rătăcită promovată ca experiment de presă” sau „N-aș lăsa un om cu probleme psihice să lucreze la mine”.

 

Vezi si

De ce ziua de 1 Mai a fost declarată sărbătoare

La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau …