Friday , April 26 2024

Ciolacu: Pensiile nu vor crește în două tranșe. Am convenit în coaliție o mărire a salariului minim la 3.000 lei și o creștere de minim 10% a pensiilor

Președintele Camerei Deputaților, liderul PSD Marcel Ciolacu, a declarat, luni, că pensiile vor crește de la 1 ianuarie, într-o singură tranșă, cu cel puțin 10%.

“Noi avem două legi. Avem o lege care ne spune că trebuie să indexăm pensiile, dar nu cu indicele de inflație din anul în curs, pentru că nu se poate legal, este cu un an înainte, și noi avem acolo 5,2 – o inflație medie pe anul trecut. Mai avem o lege cu mărirea pensiilor cu 40%, rămânând o diferență de 11,9 la cei 40% . În acest moment, dacă le mărim cu 11,9% ajungem la acel procent de 40%. Eu am zis că e o distincție între cele două legi. Este evident, cu toții am convenit că va fi o mărire, este evident, cu toții am hotărât că nu va fi o mărire mai mică de 10%. Este evident, cu toții am hotărât și mărirea salariului minim la 3.000 de lei. Nu trăim numai anul acesta, și să vedem cât ne mai rămân din cei 11,9% să îi putem acoperi”, a spus Ciolacu la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că pensiile nu vor crește în două tranșe. “Sunt două legi, nu a spus nimeni că sunt momente diferite. Propunerea bugetară va fi pe anul următor, de la 1 ianuarie. Nu se măresc în două tranșe, totul va fi de la 1 ianuarie prins în buget. 10% este un efort bugetar de 11 miliarde de lei”, a menționat acesta.

Vezi si

Ministrul Muncii despre virarea pensiilor: Pe cont, pe 2-3 mai, prin poştă – până pe 3 mai, inclusiv

Pensiile vor fi virate în avans în luna mai, înainte de Paşte, în conturile pensionarilor …