Saturday , April 27 2024

Cinci mineri au murit în explozia de la Mina Uricani

Victimele exploziei vor fi inmormantate marti (sursa foto: Realitatea TV)

N ancheta care urmeaza a stabili cauzele exploziei va dura mai mult de o luna n ministrul Muncii promite ca vaduvele celor cinci vor fi angajate la Conmpania Nationala a Huilei n presedintele Basescu a transmis mesaje de condoleante familiilor

Un inginer şi patru electricieni, cu vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani, au murit, sâmbătă, în explozia care a avut loc la Mina Uricani. Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale a Hiulei (CNH) Petroşani, cei cinci angajaţi ai minei Uricani care au murit în urma deflagraţiei au vârste cuprinse între 36 şi 41 de ani.
Conform sursei citate, echipa de electricieni care executa reparaţii la transformatorul defect era condusă de inginerul Cosmin Calotă, de 36 de ani.
Alături de acesta, şi-au pierdut viaţa electricienii Marian Cucu, de 41 de ani, Cornel Borchici, de 36 de ani, Iulian Stoi, de 36 de ani, şi Ion Nădrag, de 37 de ani.
Pe de altă parte, în comunicatul CNH este confirmat faptul că în subteran a avut loc o a doua explozie.
“În timpul evacuării victimelor, aflându-se pe traseul spre suprafaţă, personalul salvator a resimţit suflul celei de-a doua explozii. Din fericire, această deflagraţie nu a mai produs victime”, se arată în comunicat.
Trupurile celor cinci persoane au fost transportate cu o dubă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Morga Spitalului de Urgenţă din Petroşani.
Trupurile victimelor erau aşezate pe tărgi, iar colegi de-ai lor le-au ţinut la căpătâi o lumânare aprinsă, pe tot traseul Uricani-Petroşani.
O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, iar cinci mineri au fost prinşi în subteran, echipele de salvatori coborând în mină. Explozia de metan s-a produs în momentul cuplării la reţeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia.
În urma exploziei, cele cinci persoane au murit.
Cei 15 salvatori minieri au ieşit, sâmbătă seară, din Mina Uricani, aducând la suprafaţa trupurile victimelor, în subteran având loc o nouă explozie, în urma căreia nimeni nu a fost rănit.
Prim-procurorul adjunct al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, sâmbătă, la Uricani, că a fost demarată o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor tragediei în care cinci persoane şi-au piedut viaţa în subteran, precizând că rezultatele vor fi publicate în zilele următoare.

Băsescu a transmis condoleanţe familiilor celor cinci mineri morţi la Uricani

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, sâmbătă, un mesaj de condoleanţe familiilor celor cinci mineri care şi-au pierdut viaţa în urma tragediei de la Mina Uricani, în care îşi exprimă solidaritatea cu familiile acestora, cu colegii şi cu toţi cei care i-au cunoscut.
“Am aflat cu profundă tristeţe vestea tragicului accident de la Mina Uricani care a condus la pierderea vieţii minerilor Borc Hici Cornel, Calotă Cosmin, Stoi Iulian, Nădrag Ion, Cucu Marian. În aceste momente de grea încercare, îmi exprim solidaritatea cu familiile acestora, cu colegii şi cu toţi cei care i-au cunoscut. Transmit sincere condoleanţe familiilor victimelor acestui teribil accident. Dumnezeu să-i odihnească!”, se arată în mesajul preşedintelui, citat într-un comunicat.

Văduvele minerilor care au murit la Uricani vor fi angajate la CNH

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, la Petroşani, că văduvele minerilor care şi-au pierdut viaţa în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate în Compania Naţionale a Huilei.
“Potrivit contractului colectiv de muncă, soţiile celor decedaţi vor fi angajate la Compania Naţională a Huilei”, a spus Botiş, la ieşirea din sediul CNH.
Ioan Botiş a precizat că reprezentanţii Executivului vor avea o întâlnire şi cu familiile îndoliate.
Ancheta în urma exploziei de la Mina Uricani va dura mai mult de 30 de zile
Ministrul Economiei, Ion Ariton, a declarat, că ancheta în urma exploziei de la Mina Uricani, în urma căreia cinci electricieni şi-au pierdut viaţa, va dura “mai mult de 30 de zile, undeva la 60 de zile”, precizând că deocamdată este “prematur să fie emisă chiar şi o părere” despre incident.
Ion Ariton a spus că “la acest moment este prematur să fie emisă chiar şi o părere” despre explozia care a avut loc sâmbătă în subteranul Minei Uricani.
“Din experienţa pe care o avem cu toţii, probabil ancheta va dura mai mult de 30 de zile. Undeva la 60 de zile, poate să aflăm primele concluziii sau chiar cele finale”, a spus Ariton.
Ministrul a amintit de ultimul eveniment de amploare petrecut în subteranele din Valea Jiului, explozia din 15 noiembrie 2008 de la Mina Petrila, în urma căreia şi-au pierdut viaţa 13 mineri, iar alţi 15 au fost grav răniţi, concluziile anchetei în acest caz fiind date după aproape trei luni.
“Vrem să-i asigurăm pe toţi că suntem alături de ei. Eu sunt fiu de miner, tatăl meu a lucrat şi la Mina Bărbăteni şi la Mina Lupeni, e regretabil că se întâmplă aşa ceva, dar stiţi la fel de bine ca şi mine, probabil cât va fi minerit se vor mai întâmpla asemenea accidente”, a mai spus Botiş.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …