Monday , April 29 2024

CFR impune restricții de viteză. Temperaturi de peste 50 de grade la nivelul șinei de cale ferată

Traficul feroviar pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov se desfășoară, luni, în conditii speciale, cu limitarea vitezei de circulație a trenurilor, din cauza temperaturilor ridicate înregistrate la nivelul șinei, potrivit CFR SA.

Restricțiile impuse de CFR SA pe 13 intervale de cale ferată de pe raza Regionalelor CF București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov sunt ca măsură pentru circulația trenurilor în condiții de siguranţa, în această perioadă când temperaturile sunt de peste 50 de grade la nivelul șinei.

Pe raza Regionalelor Galați, Constanța și Craiova circulația feroviară, la această oră, se desfășoară în condiții normale, fără limitări de viteză, însă pe raza Regionalelor București, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov se circulă în condiții speciale, din cauza temperaturilor ridicate de 50 de grade Celsius înregistrate la nivelul șinei, pe următoarele intervale CF:

Regionala CF București:
→ București Sud – PO Valea Roșie
→ Giurgiu Nord – Giurgiu
→ Chiajna – Vârteju (fir I)

Regionala CF Timișoara:
→ Timișora Nord – Timișoara Est
→ Caransebeș – Reșița Nord
→ Căvăran – Caransebeș
→ Sântana – Gurahonț

Regionala CF Cluj:
→ Valea Florilor – Cojocna
→ Oradea – Oradea Vest
→ Oradea – Episcopia Bihor – Carei
→ Aleșd – Oradea

Regionala CF Iași:
→ Tecuci – Buhăiești
→ Nicolina – Buhăești

CFR SA menționează faptul că, în intervalele orare în care temperatura în aer depășește deja 35-37 de grade în aer, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare efectuează permanent revizii suplimentare pe reţea, prin verificarea directă a căii, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în șină pe anumite intervale de stații depășeste 50 de grade se reduce viteza de circulaţie a trenurilor în medie cu 20-30 km/h față de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

CFR SA precizează, de asemenea, faptul că, această măsură de limitare a vitezei de circulație, în intervalele orare în care termperatura la nivelul șinei deja ajunge la 50 de grade, este aplicată de toate companiile de infrastructură și respectă normele de siguranţă feroviară în astfel de situații speciale.

Vezi si

MAI: În perioada 1- 6 mai nu se vor elibera pașapoarte, permise de conducere sau cărți de identitate

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reamintește că, luni și marți, serviciile publice comunitare care eliberează permise …

One comment

  1. Era si timpul sa vina cu ceva restrictii de viteza ca ametea lumea la viteza de deplasare a cefereului cand privea pe geam.
    Zice lumea ca vor ajunge trenurile sa circule cu viteza mirosului pe plaiul mioritic.