Monday , April 29 2024

Ce cauta sefii de spionaj rus si american, concomitent, la Bucuresti?

basescu-brennan

În decursul a numai două zile, România a fost vizitată atât de şeful spionajului rusesc, Nikolai Patruşev, cât şi de directorul CIA, John Brennan. Specialiştii în securitate internaţională au arătat mizele din spatele întâlnirilor.
Cele două vizite succesive şi inopinate au ridicat semne de întrebare în rândul specialiştilor în chestiuni de securitate internaţională.
Analistul militar Ion Petrescu nu crede în obiectivele oficiale declarate de reprezentanţii Guvernului şi ai Preşedinţiei. El a declarat pentru adevarul.ro că vizita celor doi vizează dezvoltarea unor „concesii reciproce“ între Rusia şi SUA.
„Generalul Patruşev nu a venit doar pentru ca şeful statului român să îi reitereze scopul instalării interceptoarelor americane la Deveselu. După cum nici John Brennan nu a sosit la noi pentru a repeta poziţia oficială a Casei Albe. Putin vrea promovarea unor concesii reciproce, în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite, iar în acest context, deşi surprinde, resetarea relaţiilor Kremlinului cu Palatul Cotroceni ţine de jocul strategic, în care, chiar în privinţa viitorului Transnistriei, preşedintele României rămâne singurul interlocutor credibil, în condiţiile în care Moscova ignoră programatic autorităţile de la Chişinău. Cele două vizite anunţă evenimente surprinzătoare, inclusiv o tot mai posibilă întâlnire, în această vară, între şefii de stat român şi rus“, a declarat, pentru „Adevarul“, Petrescu.
Adrian Baciu, expert în securitate, crede că vizita spionilor ruşi şi americani în România nu este o simplă coincidenţă. „În lumea serviciilor secrete, asemenea situaţii, care pot să pară întâmplătoare la prima vedere, nu există. Asemenea vizite se planifică cu foarte mult timp înainte şi în detaliu. Există fără doar şi poate un acord al celor trei guverne. Nu m-ar mira să existe şi o întâlnire a celor doi şefi de servicii secrete pe un teren neutru, care este România“, a declarat Baciu în emisiunea „Prim Plan“, de la TVR.

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …