Friday , April 26 2024

CC respinge contestaţia lui Băsescu pe legea ce reglementează reprezentarea la Consiliul European

CC

Curtea Constituţională a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, constestaţia formulată de preşedintele Traian Băsescu privind legea care reglementează reprezentarea României la Consiliul European.
Anunţul a fost făcut, miercuri, de preşedintele Curţii, Augustin Zegrean. Acesta a precizat că sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu a fost respinsă ca nefondată şi neîntemeiată, decizia fiind luată cu majoritate de voturi.
Şeful statului a contestat atributul Parlamentului de a se implica în definirea mandatului Guvernului la Consiliul European, precizând că preşedintlee ar trebui să fie instanţa care stabileşte acest mandat.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis Curţii Constituţionale, în octombrie, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, care se referă la reprezentarea la Consiliul European.
În sesizarea preşedintelui se arată că unele prevederi ale legii “sunt neconstituţionale deoarece contravin Art. 80 alin. (1), coroborat cu Art. 91 şi Art. 148 alin. (4) din Constituţia României, republicată, în ceea ce priveşte dreptul Preşedintelui României, în calitate de şef al statului şi conducător al politicii externe a statului român de a emite mandate de reprezentare la Consiliul European, atunci când consideră necesar, fără alte condiţionări din partea puterii legislative sau executive”.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …