Friday , April 26 2024

Cauciucurile de iarna sunt obligatorii

Senatul a adoptat, marţi, Ordonanţa de Urgenţă prin care se impune obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece, sub pedeapsa reţinerii talonului auto şi a unei amenzi de până la 4.000 lei.
Ordonanţa adoptată de Senat prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă, începând cu 1 noiembrie al fiecărui an, până la data de 1 martie.
Potrivit MEDIAFAX, textul de lege a fost adoptat cu 63 de voturi “pentru”, 16 “împotrivă” şi cinci abţineri, şi stabileşte că neechiparea cu anvelope de iarnă, precum şi cu lanţuri în cazul vehiculelor de transport marfă de peste 3,5 tone şi a celor de transport persoane cu peste 9 locuri, atrage reţinerea talonului auto şi a unei amenzi între 2.500 şi 4.000 lei.
Proiectul de lege pentru adoptarea OUG 5/2011 urmează să fie dezbătut şi de Camera Deputaţilor.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …