Friday , April 26 2024

CATASTROFĂ în CANADA. Un tren care transporta petrol a deraiat şi a explodat în centrul unui oraş

tren canada explozie

Cel puţin o persoană a murit şi circa 80-100 sunt date dispărute în oraşul canadian Lac-Mégantic din provincia Quebec, după ce un convoi compus din vagoane cisternă încărcate cu petrol a deraiat sâmbătă dimineaţa în centrul acestei localităţi, provocând mai multe explozii care au distrus circa 30 de clădiri, relatează agenţia EFE citând postul Radio Canada, potrivit AGERPRES.
Accidentul, pe care premierul Stephen Harper l-a calificat pe contul său de Twitter drept ‘oribil’, s-a produs la ora locală 01:20 (05:20 GMT) şi a creat o imensă ciupercă de foc urmată de incendiu.
Purtătorul de cuvânt al companiei The Montreal Maine & Atlantic, care deţine trenul, a recunoscut că acesta se deplasa pe pilot automat şi nici un conductor nu era prezent la comandă. Potrivit unui responsabil al acestei companii, trenul era compus din 77 de vagoane şi cinci locomotive.
Martorii povestesc că au auzit şase explozii puternice în timpul nopţii. A fost creat un perimetru de evacuare de un kilometru în jurul locului accidentului, din cei 6.000 de locuitori ai oraşului 1.000 fiind obligaţi să-şi părăsească domiciliul.
Pompierii canadieni, ajutaţi de colegi de-ai lor veniţi din SUA, au intervenit, dar au avertizat că în zonă mai sunt vagoane care ar putea să explodeze. De asemenea, o parte din petrolul transportat de convoiul feroviar a ajuns în apele râului care traversează oraşul.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …