Monday , April 29 2024

Bolnavul de Ebola din Texas se află în stare foarte gravă

american ebola

Liberianul care a adus primul caz de Ebola în Statele Unite se află în stare foarte gravă, a anunţat sâmbătă spitalul de la Dallas, în Texas (sud), unde pacientul este tratat începând cu 28 septembrie.
“Thomas Eric Duncan este într-o stare foarte gravă”, a scris într-un comunicat purtătorul de cuvânt al centrului Texas Health Presbyterian Hospital.
Potrivit acestui purtător de cuvânt, starea de sănătate a liberianului bolnav de Ebola s-a agravat în ultimele ore.
Duncan a venit din Liberia la Dallas pe 20 septembrie, fără a prezenta simptome. El a început să se simtă rău la 24 septembrie, dar abia după câteva zile a fost diagnosticat cu Ebola şi plasat în carantină. Acesta este primul caz de Ebola diagnosticat în Statele Unite.
Autorităţile sanitare americane au apreciat că zece persoane prezintă un “risc ridicat” de a fi contaminate de către bărbatul care a contractat virusul Ebola în Liberia şi a fost identificat tardiv în Statele Unite. În total, 50 de persoane au rămas sub supraveghere de vineri, în Texas, din cele 100 monitorizate iniţial.
Persoanele care prezintă risc ridicat fac parte din serviciul de sănătate şi au intrat în contact cu Duncan din momentul în care bolnavul a început să dezvolte simptomele febrei hemoragice, pe 24 septembrie, până când a fost plasat în carantină, pe 28 septembrie. Contaminarea sa a fost confirmată la 30 septembrie.
Parchetul din Dallas a anunţat sâmbătă că ia în considerare posibilitatea de a-l pune sub acuzare pe liberianul care a adus primul caz de Ebola în Statele Unite, pentru atac agravat.
Mediafax

Vezi si

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de Florii

Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, …