Sunday , April 28 2024

Biserica o atacă dur pe Firea: A te lepăda de răspundere după care adaugi un „Doamne ajută” e proba supremă de abjecție și cinism

Purtătorul de cuvânt al BOR o atacă dur pe Gabriela Firea, ministrul Familiei. Vasile Bănescu publică un mesaj pe Facebook în care, fără să îi menționeze numele, spune că „să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism”.

Vasile Bănescu a publicat un mesaj intitulat „Banalizarea răului feroce, dezumanizare și conștiință împăcată”:

„Când ea se manifestă în mod obscen față de bătrâni sau copii, maltratați ca și cum ar face parte din altă specie decât cea umană, avem de-a face în mod evident cu manifestarea insuportabilă a Răului absolut, lipsit de sens, deci absurd. Surd la strigătele care imploră milă, hrană, apă. Să spui că nu știi ce se petrece într-un stabiliment public destinat unor persoane călcate în picioare de suferințe inimaginabile, deși ești cățărat suficient de sus încât să poți vedea nu doar în curtea proprie, ci până departe, a te lepăda de orice răspundere după care adaugi un grăbit „Doamne ajută”, e proba supremă de abjecție și cinism.

Creștinismul afișat, clamat, formalizat, instrumentalizat este doar varianta plină de E-uri a religiei iubirii și confiscată antihristic de persoane patologic dedublate. Realul creștinism e viu, agonic, pulsatil pe crucea răstignirii egoismului hrăpăreț, a egolatriei psihopatologice, a nepăsării cinice. El inspiră noblețe, care la rândul ei e milostivire, smerenie și bunătate care (ne) salvează.”, scrie Bănescu.

Mesajul purtătorului de cuvânt al BOR are legătură cu ancheta procuroriilor DIICOT la centrele pentru persoane vârstnice din județul Ilfov unde au fost descoperite condițiile inumane în care erau ținuți sute de bătrâni. În presă au apărut informații privind o presupusă implicare a surorii ministrului Gabriela Firea în activitatea căminelor de bătrâni anchetate de DIICOT. Ministrul a reacționat și a spus că „se încearcă intimidarea mea, compromiterea imaginii mele, scoaterea din viața politică”, relatează Digi24.

foto: Facebook/Gabriela Firea

Vezi si

Poșta Română a început sâmbătă distribuirea în avans a pensiilor aferente lunii mai

Compania Poşta Română anunță că sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor …

One comment

  1. sora sa a cäpätat si ea o slujbä de ars gazul