Saturday , October 23 2021

Basescu: România îşi propune ca, până la finalul anului, să devină membru Schengen

basescu

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară că România îşi propune ca, până la finalul anului, să devină membru Schengen.
Principalele declaraţii ale lui Băsescu:
Vreau să vă informez legat de întâlnirea cu Van Rompuy. Republica Moldova, România Schengen, Nabucco şi o explicaţie ca urmare a unei intervenţii a domnului Swoboda – temele discuţiei.
Despre Republica Moldova: Nu m-am dus nici în calitate de avocat al Rep. Moldova sau simpatizant al politicienilor de la Chişinău, ci în calitatea de preşedinte al României. Am simţit nevoia să atrag atenţia asupra unor evoluţii din Moldova. Situaţia prezentată: am pornit de la situaţiile de risc din Moldova care pot afecta parcursul european al celui de-al doilea stat românesc. Cel mai important risc este Transnistria unde pot apărea provocări. Formatul de negociere 5 plus 2 care viza găsirea unei soluţii pentru Transnistria  s-a dovedit ineficient, după părerea mea. Formatul nu a reuşit să mişte lucrurile înainte. I-am spus lui Van Rompuy că nu ne mai putem ascundem să spunem că lucrurile se rezolvă în formatul 5 plus 2. Trebuie găsite soluţii.
Am ridicat şi problema şicanelor care se fac şcolilor de limba română din Transnistria şi am rugat să se coneapă o intervenţie a UE.
De asemenea, am atenţionat asupra celui de-al doilea focar de instabilitate, Găgăuzia. Mâine e o întâlnire a aleşilor locali, iar pe 2 februarie, contrar deciziei judecătoriei, se preconizează desfăşurarea unui referendum pentru independenţa Găgăuziei. Am obligaţia să informez conducătorii structurilor europene despre aceste evenimente.
Legat de Rep. Moldova, l-am rugat pe preşedinte să analizăm posibilitatea găsirii unor resurse financiare europene. În cazul în care sunt resurse financiare necheltuite, să fie alocaţi procesului de interconectare energetică a Moldovei la România.
Am vrut să am convingerea că la nivelul UE sunt cunoscute principalele probleme.
Despre Schengen: L-am informat pe preşedintele CE că România îşi propune ca până la finalul anului să devină membru Schengen. E nu numai un obiectiv de ţară, ci şi un obiectiv personal. Aş vrea ca şi acest pas să fie făcut până termin mandatul. Vizez luna octombrie.
Nu am negat legătura pe care o fac unele state cu MCV-ul şi oricât am spune noi că aşa ne scrie în tratat, sunt state care se uită şi la statul de drept şi la justiţie. Am făcut o clarificare ce trebuie să se reflecte în raportul MCV din ianuarie. Am avut incidente, cu declaraţii, cu tentative de modificare a Codului Penal. Rugămintea mea a fost să fie o abordare corectă şi care să reflecte ce s-a întâmplat în România. Atacul la Codul Penal a fost stopat de CCR. Mi s-ar părea corect ca raportul MCV să reflecte acest lucru. În acest raport cred că ar trebui să se menţioneze buna funcţionare a instituţiilor statului capabile să oprească derapaje ale politicului.
Problema modificării Codului Penal pe tema conflictului de interese practic a fost eliminată. A fost un episod, dar în final a fost eliminată prin decizia CCR. Ne-a pus cu picioarele pe pământ. Sper să fie înţeleasă corect abordare pe care eu am avut-o.
Despre declaraţiile lui Swoboda: Am ţinut să informez că România nu acordă cetăţenie română în condiţiile Maltei, spre exemplu. România a facilitat redobândirea cetăţeniei române celor care au pierdut-o fără voia lor. România are obligaţia la măsuri reparatorii faţă de cetăţenii care şi-au pierdut cetăţenia prin abuz. Nu o dăm obligatoriu, ci doar celor care o cer.
Întrebat de un jurnalist de la Antena 3: Minţiţi, fiica mea nu a obţinut bani de la Gazprom. E o minciună a securistului Voiculescu. Minţiţi ca şi patronul dumneavoastră condamnat la cinci ani de închisoare.
Şi cu Bruxelles-ul şi cu SUA trebuie vorbit şi explicat că nu trebuie confundate voturile din Parlament cu instituţiile statului român. Acesta a fost efortul meu astăzi. Instituţiile au rămas verticale, în picioare.
Despre raportul CSM: Iau notă de concluziile inspecţiei CSM şi concluziile CSM-ului.

Vezi si

Activităţile religioase nu se închid, dar trebuie purtată mască de protecţie şi păstrată distanţa

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, că, la nivelul CNSU, …