Saturday , May 18 2024

Băsescu respinge numirea lui Niţu şi Irimie în funcţia de procuror general şi de şef al DNA

Preşedintele Traian Băsescu respinge propunerile de numire a lui Tiberiu Niţu şi Ioan Irimie pentru funcţia de procuror general şi, respectiv, cea de şef al DNA.

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Băsescu a decis, vineri, să respingă propunerile privind numirea în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), Tiberiu-Mihail Niţu, şi, respectiv, de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Ioan Irimie, trimise de ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru.
“Motivaţia principală care a stat la baza deciziei domnului preşedinte Traian Băsescu este lipsa de transparenţă a procesului de selecţie organizat de Ministerul Justiţiei, care nu a fost stimulativ pentru ca un număr mai mare de procurori cu bune performanţe să se înscrie la procesul de selecţie”, se arată în comunicat.
Preşedintele Traian Băsescu “atenţionează că pentru a accepta, în viitor, propunerile făcute de ministrul Justiţiei este necesară revizuirea totală a procedurii de selecţie a procurorilor care urmează a-i fi propuşi pentru funcţii de conducere în Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi în Direcţia Naţională Anticorupţie”, menţionează sursa citată.

Vezi si

CFR Călători dă startul programului ”Trenurile Soarelui” în 14/15 iunie 2024

CFR Călători va da startul programului estival de transport “Trenurile Soarelui” în 14/15 iunie 2024, …