Friday , April 26 2024

Antonescu: Obişnuiţi-vă să ne vedeţi pe mine şi pe Ponta DESPĂRŢIŢI!

antonescu-ponta

Tensiunile sunt tot mai mari în interiorul USL. După ce, ieri, liderul PNL Crin Antonescu a declarat că mai are “extrem de puţină încredere” în Victor Ponta, astăzi a revenit asupra declaraţiei şi a plusat: “Obişnuiţi-vă să ne vedeţi despărţiţi!”
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost întrebat, marţi, de jurnalişti, dacă se va întâlni în cursul zilei cu premierul Victor Ponta, el arătând că, probabil, se va vedea cu acesta la Cotroceni, scrie MEDIAFAX.
“Probabil că ne întâlnim la Cotroceni”, a spus Antonescu, referindu-se la prezenţa sa şi a premierului la Palatul Cotroceni, la ceremoniile de depunere a jurământului de către Gigel Ştirbu, ca ministru al Culturii, şi de către Toni Greblă, ca judecător la Curtea Constituţională.
El a spus, răspunzând unor întrebări, că până atunci nu se va vedea cu Ponta, nici nu va discuta la telefon cu acesta.
“Până atunci nu. Eu sunt aici, cu activităţile mele. Domnul Ponta cred că este undeva în Dâmboviţa, cu activităţile domniei sale”, a adăugat Antonescu.
El le-a spus jurnaliştilor să se obişnuiască cu situaţia în care el şi Ponta sunt “despărţiţi”.
“Înţeleg că nu ne mai suportaţi despărţiţi. Obişnuiţi-vă!”, a adăugat Antonescu.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …