Friday , April 26 2024

Antonescu lasă PSD în ofsaid: PNL va vota impotriva modificarilor Codului Penal si cere respingerea superimunităţii aleşilor

crin-antonescu

Liderul PNL, Crin Antonescu, cere rediscutarea schimbărilor aduse Codului Penal, care oferă aleşilor superimunitate şi îi exonerează de conflictul de interese, modificări operate marţi în Camera Deputaţilor şi aspru criticate de UE şi SUA. “Nu am fost corect informat”, a spus, joi, Antonescu, care a admis că ambasadele străine au dreptate când critică votul din Camera Deputaţilor. El a declarat ca PNL va vota impotriva acestor modificari din Codul Penal.
“Informaţiile pe baza cărora am comentat erau incomplete. Am pornit de la premisa că acest pachet de modificări la Codul penal, deşi scot parlamentari şi demnitari în general din categoria funcţionarilor publici, îi menţin totuşi, cu certitudine, într-o zonă în care pot fi anchetaţi, trimişi în judecată şi condamnaţi pentru încălcarea diverselor legi. Trebuie să admit deşi nu îmi face nicio plăcere că nu am fost suficient informat. Există riscul, după toate elementele care au fost aduse, ca această interpretare să fie dată”, a declat Crin Antonescu.
“Îmi asum întreaga responsabilitate în exclusivitate. Pentru mine contează să facem lucrul corect. Contează ca legislaţia pe care noi o votăm să nu fie una preferenţială. Îi propun preşedintelui Camerei ca în cazul în care nu a semnat legea votată în plenul Camerei, să o repună în discuţie. O discuţie transparentă, deschisă, amănunţită, cu argumente. Dacă acest lucru nu este posibil sau domnul Zgonea nu este de acord cu poziţia mea, atunci când proiectul va fi trimis spre reexaminare de către preşedinte, voi propune deputaţilor PNL să respingă prin vot toate acele modificări aduse”, a mai spus liderul PNL.
“Am convocat pentru mâine la 12 Biroul Politic al partidului pentru a lua o decizie cu forţă politică pentru toţi eputaţii PNL”, a completat Antonescu.
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care preşedintele şi parlamentarii sunt scoşi din categoria funcţionarilor publici prevăzută în Codul Penal.
Este vorba despre proiectul de Lege pentru abrogarea art. 74 indice 1 din Codul penal, la care au fost adoptate mai multe amendamente.
Prin această decizie, preşedintele şi parlamentarii ies şi de sub incidenţa articolului 253 indice 1 din Codul penal, privind conflictul de interese, definit drept “fapta funcţionarului public care, în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, îndeplineşte un act ori participă la luarea unei decizii prin care s-a realizat, direct sau indirect, un folos material pentru sine, soţul său, o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv, sau pentru o altă persoană cu care s-a aflat în raporturi comerciale ori de muncă în ultimii 5 ani sau din partea căreia a beneficiat ori beneficiază de servicii sau foloase de orice natură”.
Proiectul de lege a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a Camerei şi a fost votat fără ca raportul comisiei să fie publicat şi fără dezbatere în plen.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …