Friday , April 26 2024

Angajati ai B1 TV in izolare dupa ce Silviu Manastire a fost confirmat cu COVID. Orban si Nicusor Dan, contacti, asteapta rezultatele testelor

Silviu Mănăstire, moderator la B1 TV, a fost diagnosticat cu COVID-19. Sâmbătă, jurnalistul a anunţat conducerea B1TV că a fost infectat, iar de atunci mai mulţi angajaţi au intrat în carantină şi vor fi testaţi şi ei, a precizat directorul general al postului de televiziune, Sorin Oancea, pentru Libertatea.ro. Marţi seară, Silviu Mănăstire l-a avut invitat pe premierul Ludovic Orban, care luni a anunţat că îşi anulează toate întâlnirile şi se va testa pentru COVID-19. În izolare a intrat şi ministrul Sănătăţii, iar Nicusor Dan a anuntat ca isi face si el testul luni. Ambii au fost invitati la emisiunea lui Manastire saptamana trecuta.

“Deocamdată am o formă asimptomatică, în afara de pierderea mirosului şi gustului nu am şi alte simptome agresive. Am avut invitaţi mulţi la televiziune, a fost campanie electorală şi există forma asta pasivă a virusului, se transmite destul de rapid. Asimptomaticii transmit virusul şi nu poţi să îţi dai seamă când l-ai luat. Recomandarea mea este să vă protejaţi şi să respectaţi la sânge măsurile de protecţie”, a declarat Silviu Mănăstire la B1TV.

După ce Silviu Mănăstire a aflat că este infectat cucoronavirus, alţi patru angajaţi ai postului B1TV au intrat în izolare şi vor fi testaţi.

“Sâmbătă după-amiază, Silviu Mănăstire ne-a informat că testul lui pentru COVID a ieșit pozitiv. Toată echipa de la emisiune este acasă, în izolare – Silviu Mănăstire, cameramanul, producătorul, make-up artistul și regizorul de platou. Toate testele pe care le vor face oamenii sunt plătite de noi și pot reveni la muncă atunci când testele pentru COVID-19 vor fi negative”, a spus Sorin Oanea, pentru Libertatea.ro.

Guvernul a anunţat că au fost suspendate întâlnirile de luni ale lui Ludovic Orban, după ce premierul a intrat în contact cu o persoană infectată cu noul coronavirus într-un platou de televiziune. Este vorba despre moderatorul TV, Silviu Mănăstire, care i-a intervievat ulterior pe Nicuşor Dan, actualul primar ales al Capitalei, şi pe Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii. Acestia isi fac si ei testul luni.

Vezi si

ANPC: Consumatorii să refuze să cumpere produse din pește despre care au îndoieli privind gradul de prospețime

Consumatorii trebuie să acorde o atenție deosebită aspectului exterior al produselor din pește și chiar …