Friday , April 26 2024

Antropologul Vintila Mihailescu a murit la 68 de ani

Antropologul Vintilă Mihăilescu a fost găsit fără viață. Acesta avea 68 de ani. Profesorul avea leucemie și a fost supus unui transplant de celule stem acum câteva luni.

Absolvent al Facultății de Psihologie al Universității Bucuresti (1974), a fost cercetător în psihologie al Institutului de Geriatrie (1974-78), iar între 1979-91 a fost cercetător al Centrului de Antropologie pe lângă Academia Română.

A avut mai multe burse de studii la Mission du Patrimoine Ethnologique. A fost profesor invitat la universități din Franța (Lyon, Paul Valery Montpellier, Provence), Elveția (Neuchatel), Germania (Humboldt), Ungaria (Pecs), Canada (U.Q.A.M.) etc. A fost specializat în etnopsihologie, identitate și etnicitate, studiul comunităților.

Din 1991 a coordonat programe de cercetare și proiecte pe probleme rurale coordonate de PHARE și Banca Mondială, fondând Observatorul Social de pe lângă Universitatea București. Din 1993 era profesor universitar la Facultatea de Sociologie si Psihologie a Universității București, iar din 1997 a coordonat Școala Masterală în Antropologie în cadrul Universității București. Din 2000 era șeful Catedrei de Sociologie la Școala Națională de Științe Politice (SNSPA) unde susținea cursurile de Antropologie și cele de Comunități Sociale.

Vezi si

VIDEO. Marcel Ciolacu: Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți

Aflat la Timișoara pentru o ședință de Guvern, Marcel Ciolacu a vorbit joi într-o conferință …