Saturday , April 27 2024

VIDEO. Simona Halep, mesaj clar într-un interviu pentru Eurosport: „Nu am luat absolut nimic necinstit, nu am făcut nimic necinstit în tenis”

Aflată în suspendare provizorie de exact un an de zile, audiată fără un verdict de mai bine de două luni, Simona Halep a acordat un interviu Eurosport, care va fi difuzat în timpul US Open, turneul la care Simona a fost depistată pozitiv cu o cantitate extrem de mică de Roxadustat.

Fosta lideră WTA și deținătoarea a două trofee de grand Slam a afirmat din nou că este nevinovată.

„Faptul că oamenii au fost alături de mine și m-au susținut atât de frumos mi-a dat putere. Am citit toate mesajele lor, am simțit căldura sufletească. Vreau să le mulțumesc și să îi asigur că sunt nevinovată, că nu am luat absolut nimic necinstit, nu am făcut nimic necinstit în tenis. Sper să vină ziua în care mă voi întoarce pe teren și voi juca tenisul pe care l-am jucat toată viața mea, cu mare drag și cu mare pasiune.

Și să ne bucurăm împreună de alte rezultate, dacă voi mai fi capabilă”, este mesajul Simonei pentru fani, într-un scurt promo din, se pare, finalul interviului ce urmează a fi difuzat de Eurosport.

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …

2 comments

  1. Spunea ea , nu am luat nimic necinstit deci drogul la luat cinstit ????

  2. Noaptea umblä Scaraotchi , posibil sä-ti fi turnat pe gät drogul . Ha,ha,ha. Povestea , sä o spui seara nepotilor.