Thursday , May 16 2024

Sumanariu este în atenţia unei echipe de Liga I

Rapid - Sumanariu

Mijlocaşul sucevean ar putea ajunge din această iarnă la FC Vaslui u “cei de la Vaslui s-au interesat de Sumanariu, dar deocamdată sunt doar nişte discuţii”, a precizat antrenorul Bogdan Tudoreanu u reunirea lotului rapidist va avea loc cel târziu pe data de 20 ianuarie

Rapid Suceava s-ar putea despărţi în această iarnă de Ciprian Sumanariu. O piesă de bază a “ceferiştilor” în prima parte a campionatului, mijlocaşul în vârstă de 24 de ani este dorit de antrenorul Liviu Ciobotariu la prim-divizionara FC Vaslui. Conform presei vasluiene, Sumanariu ar urma să-l înlocuiască în lotul “galben-verzilor” pe slovenul Anej Lovrecic, căruia i-a fost reziliat contractul.
Mijlocaşul celor de la Rapid a atras atenţia băncii tehnice a Vasluiului în meciul amical pe care cele două echipe l-au jucat pe 16 noiembrie, pe stadionul “Municipal”. Ciprian Sumanariu a impresionat atunci datorită polivalenţei sale, suceveanul putând să joate atât în centru cât şi în bandă stânga, acolo unde vasluienii au serioase probleme în ultima perioadă. “Nu vreau să încep returul fără întăriri pe fiecare post. Îmi doresc jucători şi în defensivă, şi la mijloc, dar şi în atac, pentru că au fost multe momente în care jocul a suferit. Ne trebuie concurenţă”, a menţionat antrenorul celor de la FC Vaslui, Liviu Ciobotariu.
Oficialii de pe Areni nu au negat interesul celor de la Vaslui pentru Ciprian Sumanariu, dar spun că deocamdată totul se rezumă la nivelul de discuţii. “Este adevărat că cei de la Vaslui s-au interesat de Sumanariu, dar deocamdată sunt doar nişte discuţii. Sumanariu nu a plecat nicăieri”, a precizat antrenorul sucevean Bogdan Tudoreanu.
In cazul în care transferul se va materializa, Ciprian Sumanariu ar fi al doilea jucător sucevean din lotul celor de la Vaslui după Alex Buziuc.
Reunirea lotului, cel târziu pe 20 ianuarie
Bogdan Tudoreanu a precizat că reunirea lotului celor de la Rapid va avea loc cel târziu luni 20 ianuarie, o dată exactă urmând să fie anunţată după întâlnirea pe care conducerea echipei locale de fotbal intenţionează să o aibă în această săptămână cu primarul Ion Lungu.
Conform programului, “ceferiştii” urmează să înceapă partea a doua a campionatului pe 1 martie, când pe Areni va sosi Gloria Buzău.
Florin Plămadă, aşteptat la FC Botoşani
In altă ordine de idei, fundaşul Florin Plămadă este aşteptat astăzi la reunirea celor de la FC Botoşani, au anunţat oficialii clubului de peste Siret. “Probabil va veni la reunirea lotului Florin Plămadă. El este jucătorul nostru şi a fost împrumutat la Suceava. De asemenea, este posibil să vină la pregătire Edi Sandu şi Bordianu. Ei au mai fost la noi, au făcut un tur bun de campionat la Dorohoi şi vrem să le mai dăm o şansă”, a spus Cornel Sfaiţer, preşedintele de la FC Botoşani. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

CSU Suceava a pierdut la mare luptă la Baia Mare și a rămas pe locul 7 înaintea ultimei etape a Ligii Naționale

Handbaliștii suceveni au cedat miercuri seară, pe terenul lui Minaur, cu scorul de 37-40, după …