Sunday , April 28 2024

Simona Halep castiga superb finala de la Madrid

begu

Simona Halep a castigat superb finala turneului de la Madrid, la capatul unui meci in care a fost din nou la inaltime.

Sportiva noastra a trecut cu 6-2, 6-4 de slovaca Dominika Cibulkova (locul 38 WTA), intr-un meci ce a durat putin peste o ora.

Finala de la Madrid ne-a aratat o Simona apropiata de cea din urma cu un an. In locul reactiilor nervoase am vazut pe chipul ei inca de la inceput acea privire increzatoare, determinare si capacitatea de a face un meci mare.

Increderea cu care a intrat pe teren s-a transpus in lovituri precise si unghiuri superbe, dar si intr-un calm tactic desavarsit, in care a combinat momentele de ofensiva cu cele in care a asteptat greseala adversarei.

Simona a inceput astfel in forta, cu un break inca din primul game, iar apoi a gestionat cu mult calm serviciul, care a functionat, la fel ca in intreg turneul, la inaltime.

Sportiva noastra a mai facut un break in game-ul cu numarul cinci si s-a distantat la 4-1, iar apoi a incheiat setul ca o mare jucatoare, dupa ce a salvat trei mingi de break.

Tot cu un break a inceput si setul secund, Simona continuand astfel evolutia foarte buna. Concentrarea aratata a ajutat-o pe Simona sa gestioneze cu calm finalul meciului, chiar daca adversara a devenit mai agresiva, si sa castige trofeul mult dorit.

Pentru succesul de la Madrid, Simona incaseaza un cec in valoare de 1.050.000 de dolari din partea organizatorilor, in timp ce Cibulkova va primi 515.416 de dolari.

De asemenea, Simona a reusit sa castige al 12-lea titlu WTA din cariera si primul dupa o pauza de aproape un an si doua luni.

Incepand de saptamana viitoare, Simona va concura in turneul de la Roma, direct in turul doi.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …