Sunday , April 28 2024

Reghecampf: E o victorie mare pentru noi, care ne va ajuta să ne calificăm în primăvara europeană

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, joi seară, după victoria din meciul cu FC Copenhaga, scor 1-0, din grupa E a Ligii Europa, că acest succes îi va ajuta pe elevii săi să se califice în primăvara europeană.

“A fost un meci greu. Am spus de la început că toate echipele au şanse să se califice. E o grupă puternică, cu echipe care pot produce surprize. Am câştigat un meci foarte important. În cea de-a doua repriză am reuşit să ne impunem ritmul şi ne-am creat mai multe ocazii. E o victorie mare pentru noi care ne va ajuta să ne calificăm în primăvara europeană. Am văzut 3-4 meciuri ale celor de le Copenhaga, dar nu am ştiut că pot avea o posesie atât de bună la mijlocul terenului. Au fost peste noi la acest capitol şi abia în repriza a doua am reuşit să punem probleme. Au arătat că sunt o echipă puternică. Ne surprinde celălalt rezultat. E o victorie mare a norvegienilor. Dacă vom câştiga cu Molde abia atunci vom deveni favoriţii grupei, dar nu s-a terminat încă. Nu putem trece peste acest meci. Am reuşit să creăm un grup puternic, jucătorii au demonstrat că sunt profesionişti. Am avut o ocazie mult mai mare înainte de a marca. Ştiu că am înscris cu noroc, dar ăsta e fotbalul”, a spus Reghecampf.

Tehnicianul stelist a afirmat că Andrei Prepeliţă şi Adi Popa vor fi amendaţi pentru că nu şi-au ales corect ghetele de joc.

“Cei doi, Prepeliţă şi Popa, vor fi amendaţi. După încălzire ar fi trebuit să-şi aleagă ghetele bune. Nu au fost atenţi şi am rămas câteva momente fără doi oameni în teren. Nu le dau însă amenzi mari. Vor plăti biletul la film înaintea meciului cu CFR Cluj”, a precizat Reghecampf.

Laurenţiu Reghecampf consideră că nu e o întâmplare că Steaua se află pe primul loc al Ligii I: “Nu va fi o finală cu CFR, poate pentru ei. Nu e o întâmplare că Steaua e pe primul loc în clasament, asta e valoarea echipei. E posibil să apară o stare de oboseală, dar când eşti la Steaua e normal să joci la 3-4 zile. Sunt profesionişti şi trebuie să facă faţă ritmului. Dacă vom reuşi să câştigăm cu CFR vom avea 12 puncte în faţa lor şi vom lua o opţiune importantă împotriva lor, dar e posibil să vină alte echipe din spate”.

Tehnicianul stelist a vorbit şi despre Novak Martinovici, care a refuzat să joace pe postul de fundaş dreapta în meciul cu FC Copenhaga: “Din punctul meu de vedere Martinovici face parte din lotul Stelei. Eu i-am cerut să joace pe dreapta, pentru că ştiam că poate să o facă. Cred că trebuie să răspundă pentru decizia lui, pentru ceea ce a hotărât. Conducerea clubului trebuie să hotărască în privinţa lui, pe mine de aici nu mă mai interesează”.

Formaţia Steaua Bucureşti a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa daneză FC Copenhaga, într-un meci din etapa a doua a grupei E a Ligii Europa, şi a trecut pe primul loc în clasamentul grupei. Unicul gol al întâlnirii a fost marcat în propria poartă de Sigurdsson, în minutul 82.

Vezi si

FCSB e noua campioană a României la fotbal 

Un singur punct mai avea nevoie FCSB, în meciul de sâmbătă seara cu Farul Constanța, …